Cugir
Cugir: Întreruperi în alimentarea cu apă, din cauza unei avarii la rețea. Când va fi reluată furnizarea
O avarie la rețeaua de distribuție a apei potabile a determinat întreruperi de furnizare pe mai multe străzi, luni dimineața.
”Din cauza unei avarii la conducta principală de distribuție a apei potabile a orașului Cugir, produsă de către un constructor, în data de 6.03.2023, SC APA CTTA SA ALBA – Sucursala Cugir, anunță întreruperea furnizării apei potabile consumatorilor situați pe străzile:
- Cloșca
- Făgețel
- Doinei
- Nuferilor
- Ioan Slavici.
Estimăm durata întreruperii la cca 4 ore”, a anunțat operatorul de apă.
Potrivit sursei citate, atât pe parcursul desfășurării lucrărilor, cât și la sfârșitul acestora, pot apărea depășiri ale parametrului turbiditate în mai multe zone ale orașului.
”În acest caz sfătuim clienții să folosească apa numai în scop menajer”, precizează compania.
Eventualele perturbații, precum și zonele în care ele apar pot fi semnalate Dispeceratului Alba Iulia la numărul de telefon : 0258 – 834501, în vederea intervenției.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News