Connect with us
Advertisement

Cugir

Cugir: Povestea tulburătoare a adolescentului ucis de un securist în fața părinților, la o săptămână după ”victoria poporului”

Publicat

În fiecare an, la sfârșitul lunii decembrie, ne amintim de evenimentele petrecute în județ, în 1989.

O poveste mai puțin știută este aceea a uciderii în fața propriilor părinți, a unui tânăr de doar 16 ani și jumătate, de către un securist. 

Cea mai ciudată parte este aceea că execuția s-a produs în 29 de cembrie, la multe zile după uciderea soților Ceaușescu și a ”victoriei” poporului. 

Constantin Poenaru este printre cei 47 de minori uciși în evenimentele sângeroase din Decembrie 1989. Avea doar 16 ani și câteva luni.

A murit acasa, la Cugir, în fața părinților săi, împușcat fără somație de maiorul de Securitate Emil Blaj.

Pentru actul său de atunci, securistul a fost condamnat la 16 ani de închisoare.

Securistul, încă în activitate

Tânărul era din judetul Cluj, dar venise la Cugir cu familia pentru a lucra ca muncitor la Intreprinderea Mecanica, uzina unde se fabricau arme, muniție, mașini de spălat și de cusut.

Tânarul a fost ucis în 29 decembrie, după ce ostilitățile se calmaseră.

Sub pretextul căutarii unor elemente care au instigat la „dezordine socială”, pe data de 29 decembrie 1989, ora 4:30 dimineața, a avut loc o pecheziție într-un cartier de case în care tânărul locuia alături de părinți.

Dupa ce l-a acuzat că a fost „instigator la dezordinea socială”, maiorul de securitate Blaj Emil, angajat la Unității Militare 0815 din Sibiu, l-a împușcat în gât cu arma din dotare.

Compania UM 0815 Sibiu se ocupa de apărarea Întreprinderii Mecanice Cugir, în timp ce ordinea şi liniştea publică în Cugir au fost asigurate de o subunitatea a UM 01033 Alba Iulia.

În data de 29 decembrie 1989, locotenentul colonel Mateșoiu, șeful noii poliții a județului Alba, l-a sunat pe Blaj Emil și i-a dat o lista cu mai multe persoane din Cugir care trebuiau aduse la Procuratura județeana în data de 30 decembrie 1989.

Practic, din acest incident se vede clar cum vechii securiști erau în continuare utilizați de noua putere.

Asta în ciuda celor afirmate oficial la nivel național.

Ce s-a întâmplat în acea noapte

Cu lista în mână, Blaj s-a dus la Carica, un cunoscut infractor. L-a audiat pe Carica în legatura cu participarea la Revoluție. Așa a dedus că Poenaru Costel, din Cugir, detine arme si muniție la domiciliu.

Însotit de lt. Petreanu Ioan, lt. Mirza Traian Emil, frt. Lapusan Ioan, sold. Ivorciuc Ioan si sold. Văcăreanu Marcel, securistul s-a deplasat la locuința lui Poenaru Marcel, la ora 02:00 – 02:30, în noaptea de 29 decembrie 1989.

Dupa ce lt. Petreanu Ioan si sold. Văcăreanu Marcel au rămas în fața blocului unde locuia Poenaru Costel, pentru a impiedica fuga acestuia pe fereastra, mr. Blaj Emil și ceilalți militari au pătruns în apartament, ușa fiindu-le deschisă de Poenaru Victoria, mama tânărului.

Mr. Blaj Emil i-a cerut acesteia să-l trezească, iar femeia a făcut exact cum i s-a spus.

I-a adus un pulover să se îmbrace, dar cum acesta l-a îmbrăcat pe dos, supravegheat de militari, a încercat să-și întoarcă haina.

Nerăbdator, mr. Blaj Emil l-a împins în fața sa pe Poenaru Constantin și apoi l-a lovit cu țeava armei peste ceafă în timp ce ținea degetul pe trăgaci.

Din șocul loviturii, degetul a acționat tragaciul, arma descărcându-se și împușcându-l mortal pe Poenaru Constantin.

A încercat să-și acopere urmele, dar nu s-a potolit

Mr. Blaj Emil a ordonat transportarea cadavrului de către militari la mașina și apoi la morgă, continuandu-si noaptea prin a teroriza pe cei banuiti a fi participat la Revolutia din 21 decembrie 1989.

La ora 04:00, s-a deplasat la familia Cercea unde a tras 2 focuri de pistol mitralieră în tavan și i-a reținut pe trei membri ai acestei familii.

I-a scos afară îmbrăcați sumar și i-a ținut cu mâinile pe gard, după care i-a dus la unitatea militară și i-a interogat dacă au participat sau nu la Revoluție.

În data de 6 ianuarie 1990, a reținut, fără drept, abuziv, pe un tânăr – Vintilă Ioan, cerându-i să declare dacă este terorist.

L-a amenințat cu împușcarea acuzându-l că face parte din grupările teroriste „cămășile negre”, pentru că acesta purta o asemenea cămașa de culoare închisă.

Constatarea Parchetului: securistul a actionat cu intenție

La proces, Blaj Emil a sustinut ca nu a tras intentionat în Poenaru Constantin.

La expertiză, acesta a simulat, cu arma încarcată, lovirea, cu mare putere, cu țeava, dar arma nu s-a descărcat.

Expertiza a fost efectuată și cu cartușe de razboi, concluzionându-se ca prin lovirea armei în pozitie verticală cu retezatura țevii, partea posterioară a cutiei mecanismelor și cu partea inferioară a țevii (suportul pentru vergea), nu se produce percuția dacă nu este acționat tragaciul, indiferent dacă se folosește muniție de manevră sau de război (…).

Informațiile de mai sus se regăsesc în rechizitoriul Parchetului, dedicat acestui caz.

Concluzii: tânărul nu avea armă și era speriat

”Martorii au revenit şi au declarat adevărul, respectiv faptul că Poenaru Constantin nu era înarmat, la el nu s-au găsit arme, era speriat şi nu a atacat pe nici unul dintre ei.

Concluzia raportului de expertiză, că arma nu se descarcă decât acţionându-se trăgaciul, impune precizarea că mr. Blaj Emil avea degetul pe trăgaci, cartuş pe ţeavă şi pârghia de asigurare la «foc cu foc».

Lovindu-l pe Poenaru Constantin cu arma în cap, a acţionat trăgaciul şi s-a produs percuţia ce a dus la împuşcarea mortală a acestuia.

Fiind militar, cunoscând efectul omorâtor al glontelui şi regulile de mânuire a armelor, mr. Blaj Emil a acţionat cu intenţie indirectă în uciderea lui Poenaru Constantin. (…)

Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive la data de 19 ianuarie 1990 până la data de 18 februarie 1990. (…)” (Procuror Militar Şef, colonel de justiţie Domşa Tit Liviu”)

Lista cu morţii Revoluţiei din judeţul Alba:

Augustin Dorin

Profesie: conducător auto
Data naşterii: 19.10.1964
Locul naşterii: Vinerea, Cugir, Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 23 decembrie 1989
Locul moţii: Cugir
Cauza: microbuzul cu care transporta muniţie s-a răsturnat

Boar Petru

Profesie: muncitor
Data naşterii: 26.05.1963
Locul naşterii: Blaj, Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 23 decembrie 1989, ora 15.00
Locul morţii: Blaj, zona Staţiei CFR
Cauza: împuşcat în gât
Vinovaţi: luptători de Gărzile Patriotice, angajaţi la IAMU Blaj

Botar Sorin Ilie

Profesie: funcţionar, şef de cabinet la CJ PCR Alba
Data naşterii: 1.10.1951
Locul naşterii: Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 24 decembrie 1989
Locul morţii: Alba Iulia, zona Hotelului Armatei, într-un autoturism
Cauza: împuşcat cu o rafală de mitralieră
Vinovaţi: soldaţi şi civili înarmaţi care au crezut că în Dacia neagră sunt terorişti

Costinaş Emil

Profesie: lăcătuş
Data naşterii: 8.08.1959
Locul naşterii: Mogoş, Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 23 decembrie 1989
Locul morţii: Cugir, în misiune de luptă
Cauza: împuşcat

Macarie Daniela Georgeta

Profesie: subofiţer MApN
Data naşterii: 28.04.1969
Locul naşterii: Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 24 decembrie 1989
Locul morţii: Alba Iulia, pe scările Hotelului Armatei
Cauza: împuşcată
Vinovaţi: soldaţi şi civili înarmaţi, aflaţi în zonă

Mărginean Ioan

Profesie: şofer la Spitalul Orăşenesc Blaj
Data naşterii: 13.01.1942
Locul naşterii: Roşia de Secaş, Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 23 decembrie 1989, ora 20.30
Locul morţii: Turda, într-o salvare în drum spre spital
Cauza: împuşcat în cap
Vinovaţi: soldaţi de la Unitatea Militară din Turda, care au deschis foc asupra Salvării

Poenar Constantin

Profesie: muncitor la Uzina Mecanică Cugir, Secţia Turnătorie
Data naşterii: 18.03.1973
Locul naşterii: Cugir, Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 29 decembrie 1989, ora 4.30
Locul morţii: Cugir, în locuinţa sa, care era percheziţionată
Cauza: împuşcat în gât
Vinovaţi: maiorul de securitate Blaj Emil (de la UM 0815 Sibiu), condamnat definitiv la 16 ani închisoare

Radu Gheorghe Ioan

Profesie: maior MI
Data naşterii: 20.02.1948
Locul naşterii: Cugir, Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 24 decembrie 1989
Locul morţii: Alba Iulia, într-un autoturism care nu a oprit la semnal
Cauza: împuşcat cu o rafală de mitralieră
Vinovaţi: soldaţi în termen aflaţi într-un filtru de trecere

Rosa Mircea

Profesie: soldat în termen la UM 01908 Bucureşti
Data naşterii: 20.11.1969
Locul naşterii: Poşaga, Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 24 decembrie 1989
Locul morţii: Bucureşti, zona Radiodifuziunii
Cauza: împuşcat în cap

Staicu Ilie

Profesie: plutonier adjutant MI, plutonier major (post-mortem)
Data morţii: 21 decembrie 1989
Locul morţii: Cugir
Cauza: tortură (şoc combustional şi ruptură masivă a organelor interne)
Vinovaţi: ucis de Aurel Mihu, Adrian Gheorghe Carica, Alexandru Popa si Dumitru Sivera (condamnaţi). Cazul a fost preluat din arhiva Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti
Observaţii: Cadavrul a fost profanat trei zile la rând

Teodorescu Florin

Profesie: inginer
Data naşterii: 3.09.1962
Locul naşterii: Cugir, Alba
Calitate: Erou Martir
Data morţii: 23 decembrie 1989
Locul morţii: Cugir, în timp ce apăra întreprinderea
Cauza: împuşcat

Valentin Pop

Profesie: comandantul Miliţiei Cugir, căpitan post-mortem
Data morţii: 21 decembrie 1989
Locul morţii: Cugir
Cauza: tortură (şoc combustional şi ruptură masivă a organelor interne)
Vinovaţi: ucis de Aurel Mihu, Adrian Gheorghe Carica, Alexandru Popa şi Dumitru Sivera (condamnaţi). Cazul a fost preluat din arhiva Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti
Observaţii: cadavrul a fost profanat trei zile la rând

Zeng Octavian

Profesie: pensionar
Data naşterii: 30.12.1928
Locul naşterii: Aiud, Alba
Calitate: decedat în legătură cu evenimentele
Data morţii: 24 decembrie 1989
Locul morţii: Alba Iulia, în drum spre spital
Cauza: împuşcat în ceafă la intrarea într-un bloc din zona Liceului Militar

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement