Actualitate
CUGIR24: Şcoala profesională, relansată în sistem dual de învăţământ. Prezentare la Colegiul „I.D. Lăzărescu”

La conferință a fost prezent primarul Adrian Teban, alături de viceprimarul Horia Rotche, reprezentanții celor cinci agenți economici implicați în proiect, elevii din clasa a IX-a și părinții acestora.
„Implementarea acestui sistem dual este important pentru Cugir, pentru că vrem să revitalizăm o școală care a fost veche în orașul Cugir, școala profesională. În ziua de astăzi, copiii învață foarte multă teorie și mai puțină practică. Această școală profesională vrea să pună lucrurile invers: întâi să învețe lucrurile practice și pe urmă poți continua cu un liceu la seral și chiar cu o universitate, dar oricum începi pas cu pas și dezvoltarea copilului este mult mai sigură și mai garantată”, a declarat, pentru Cugir24, primarul Adrian Teban.
Înscrierile la această specializare au început deja, iar prima perioadă s-a și finalizat în data de 31 mai. Până acum s-au înscris 25 de tineri care doresc să urmeze cursurile în cadrul acestui sistem dual. Perioada a doua de înscriere va începe în 11 iunie și se va încheia în 25 iunie, iar cea de-a treia se desfăşoară în intervalul 27 – 31 august.

Vezi mai multe detalii despre şcoala profesională, pe Cugir24.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News