Culoar special de zbor pentru Lumina Sfântă. Cum va fi adusă de la Ierusalim la București și apoi la Alba Iulia
Paște 2026: A fost stabilit un culoar special de zbor pentru o cursă aeriană care va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim la București. Este vorba despre un acord obținut de Patriarie, cu sprijinul autorităților române și israeliene.
Lumina Sfântă este adusă în fiecare an în România, din 2009.
Responsabilitatea îi revine reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Ioan Meiu.
Acesta a spus că a fost obținut un culoar de zbor de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, în Sâmbăta Mare, din partea Ministerului de Externe israelian, prin intervenția Ambasadei României în Israel.
Lumina Sfântă urmează să fie adusă cu o cursă aeriană specială, de la Tel Aviv, la București, în 11 aprilie.
Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2026 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului
Cum va ajunge Lumina Sfântă la Alba Iulia și în alte locații din țară
Din Capitală, aceasta este preluată de către delegațiile mitropoliilor din țară și de acolo distribuită la arhiepiscopii și parohii, pentru a fi oferită credincioșilor, în noaptea de Înviere.
Arhiepiscopia ortodoxă de Alba Iulia a a comunicat că ”în Sâmbăta Mare, 11 aprilie, o delegație a Arhiepiscopiei Alba Iuliei va fi prezentă pe Aeroportul Internațional din Sibiu, de unde va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim. Din incinta Catedralei arhiepiscopale din Alba Iulia, se va putea lua Sfânta Lumină pentru a fi dusă la bisericile din cuprinsul Eparhiei”.
Patriarhia a informat că, dacă nu va fi posibilă aducerea Sfintei Lumini în acest an, cea din 2025 este păstrată aprinsă neîntrerupt Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei din București.
Lumina Sfântă de la Ierusalim
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paște la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare. Între orele 12.30 și 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care, în primele minute, nu frige.
Lumina este adusă credincioșilor de Patriarhul Ierusalimului.
”Procesiunea pentru Sfânta Lumină va fi una deosebită anul acesta, deoarece va coborî (în Sfântul Mormânt) doar Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, însoțit de câțiva slujitori.
De acolo se va împărți Sfânta Lumină ori din Sfântul Mormânt ori de la Palatul Patriarhiei din Ierusalim către delegațiile care și-au putut rezolva un zbor anul acesta către destinațiile lor ortodoxe”, a explicat părintele Meiu.
Ceremonia primirii Sfintei Lumini
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt polițiști civili, care nu sunt creștini. De obicei, aceștia sunt trei: un arab, un turc și un reprezentant al Statului Israel.
Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, ei îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, ușa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil și brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de polițiști în prezența martorilor care aparțin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt și pătrunde în prima încăpere, în ”Capela Îngerului”, însoțit - conform tradiției - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului și îngenunchează în fața lespedei, potrivit Agerpres.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenți în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăștie în mici bucăți. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o așeza în două cupe de aur și a se întoarce în ”Capela Îngerului”.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese și împarte lumina credincioșilor.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)