Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Cultele religioase din toată țara se întâlnesc la Alba Iulia. Dezbat importanța celor 100 de ani de România

Publicat

primavara vremea prognoza meteo

Reprezentanți ai cultelor din toată țara, istorici, autorități locale și naționale, dar și membri ai societății civile vor dezbate importanța celor 100 de ani de România. Evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri va avea loc în data de 28 mai, de la ora 12.30, în Piața Tricolorului din Alba Iulia şi, potrivit organizatorilor, este o premieră, având ca scop promovarea valorilor neamului românesc.

Participanții la discuții vor evidenția contribuția credinței neamului la istoria și diversitatea societății actuale.

Startul manifestărilor se va da în fața Catedralei Încoronării din Alba Iulia, simbolul reîntregirii neamului românesc. Aici va avea loc un ceremonial militar de arborare a drapelului și intonarea imnului. Programul va continua cu un simpozion care va avea ca temă “Rolul credinței în istoria neamului românesc”. Dezbaterile  vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

„Într-o societate tot mai divizată, care se confruntă cu o profundă criza de identitate, cauzată de pierderea speranței și a reperelor morale, credința este cu siguranța una dintre “sursele de rost”. Prea mulți dintre români și-au pierdut încrederea în țara în care trăiesc, în clasa politică, în aproapele lor și chiar în ei înșiși. Evoluția și modernismul nu ar trebui să stea în calea recunoașterii și acceptării identității naționale”, este mesajul organizatorilor.

Potrivit legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă, România are 18 Culte Religioase recunoscute oficial: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din Români,  Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Cultul Creștin Baptist- Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, Biserica Creştină După Evanghelie din România, Biserica Evanghelică Română, Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România- Cultul Mozaic, Cultul Musulman, Organizaţia Religioasă “Martorii lui Iehova”.

Evenimentul este organizat de Centrul Pentru Politici Locale în parteneriat cu Prrmăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Instituția Prefectului Alba, Pimăria comunei Ighiu, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia.

Repere istorice și religioase:

– 27 mai Sărbătoarea Rusaliilor, Pogorârea Duhului Sfânt

– 27 mai 1600, Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând prima unire politică a celor trei țări românești

– 27 mai 1879, Membrii Academiei au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. Drept recunoștință pentru sprijinirea culturii, suveranul a fost ales președinte de onoare al Academiei Române.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax