Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum arată adeverința medicală pe care o primesc persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19

Publicat

Vaccinarea împotriva noului coronavirus a început duminică în România, primele persoane beneficiare fiind cadrele medicale din toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie din luna martie. Imediat după ce îi este administrat serul, fiecare persoană primește o adeverință medicală doveditoare.

La ora 9:00 s-a dat startul imunizării în București iar prima persoană care a primit vaccinul împotriva Covid-19 a fost Mihaela Anghel, o asistentă medicală de la Institutul Național de Boli Infecțioase Prod. Dr. Matei Balș.

Vezi AICI:  Document: Prospectul vaccinului Pfizer – Biontech. Contraindicații și reacții adverse

Mihaela Anghel este asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, la data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2. Mai exact, pe tânărul de 25 de ani din Gorj, care a fost depistat cu noul coronavirus în luna februarie, după ce a intrat în contact cu un italian pozitiv.

Asistenta a spus că nu a stat pe gânduri când a fost întrebată dacă vrea să se vaccineze. După ce a primit serul, Mihaela a primit și o adeverință medicală.

foto: RO Vaccinare

foto: RO Vaccinare

Potrivit informărilor oficiale ale Guvernului, fiecare persoană care se va vaccina va primi o adeverință doveditoare de vaccinare.

Dovada vaccinării este pusă la dispoziția persoanei vaccinate fie electronic, fie pe suport de hârtie pentru a-i permite acesteia să își țină evidența între cele două vizite la centrul de vaccinare.

„Vaccinarea este gratuită, voluntară/ neobligatorie, iar adeverința doveditoare nu este eliberată cu scopul de a condiționa sau restricționa ulterior drepturile persoanelor vaccinate”, se arată în informarea transmisă de Guvern.

sursa: digi24.ro, RO Vaccinare

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement