Eveniment
Cum arată cariera lui Nicolae Stanciu, în cifre. De la primii pași pe terenul de fotbal de la Alba Iulia, la marile stadioane

Cum arată cariera lui Nicolae Stanciu, în cifre: Nicolae Stanciu, căpitanul Naționalei de Fotbal a României, este unul dintre cei mai valoroși jucători ai generației sale. De la primii pași pe terenul de fotbal de la Alba Iulia, la marile stadioane pe care a pășit, Stanciu a adunat performanțe remarcabile, fiind extrem de iubit de publicul echipelor pe la care a trecut.
Datele seci ale carierei sale arată zeci de goluri marcate și pase de gol trimise către coechipierii săi.
Născut pe 7 mai 1993 în Cricău, Alba, Stanciu a făcut primii pași în fotbal la Unirea Alba Iulia, unde a debutat în Liga a II-a la doar 15 ani.
La 17 ani, a evoluat pentru prima dată în Liga I, într-un meci împotriva Stelei București, reușind să atragă atenția asupra talentului său.

Nicolae Stanciu a fost remarcat rapid de cluburile mari din România, iar în 2011 a semnat cu FC Vaslui, pentru suma de 240.000 de euro.
De atunci, a trecut pe la cluburi mari, reușind de fiecare dată să lase o impresie foarte bună și rezultate asemenea.
Sport.ro a realizat un bilanț al prestațiilor acestuia, pe la cluburile pe la care a trecut.

- FCSB: 136 meciuri, 33 goluri, 24 pase decisive
- Slavia Praga: 112 meciuri, 26 goluri, 28 pase decisive
- FC Vaslui: 55 meciuri, trei goluri, șase assist-uri
- Anderlecht: 53 meciuri, nouă goluri, 10 pase de gol
- Wuham Three Towns: 53 meciuri, 11 goluri, 27 assist-uri
- Damac: 43 meciuri, șapte goluri, 11 pase de gol
- Sparta Praga: 34 meciuri, 10 goluri, 10 assist-uri
- Unirea Alba Iulia: 33 meciuri, trei goluri, două pase decisive
- Al-Ahli: 10 meciuri, două goluri, trei pase de gol
- Naționala României de fotbal: 76 selecții și a marcat 15 goluri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News