Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum au ajuns polițiștii din Alba Iulia să cerceteze cazul unui ham de cai furat din cartierul ”Lumea Nouă”. Concluzia anchetei

Publicat

Un bărbat care locuiește în zona industrială din Alba Iulia, mai exact pe strada Eleșteului a anunțat poliția că i-a fost furat un ham de cai. Oamenii legii au fost nevoiți să cerceteze cazul și să încerce să afle cine ar fi furat hamul. 

S-a întâmplat în prima parte a lunii mai a anului 2024. După mai multe luni procurorul care a avut sub supraveghere cazul a cerut ca dosarul să fie închis. O decizie a fost dată pe 22 octombrie 2024.

Din probele administrate de polițiști furtul s-a petrecut în noaptea de 6 spre 7 mai 2024. Atunci, persoane necunoscute ar fi furat hamul de cai, care a fost lăsat nesupravegheat de proprietar, în spatele casei.

Valoarea prejudiciului cauzat a fost de 300 de lei. După ce au fost anunțati polițiștii au făcut o serie de cercetări.

”Cu ocazia verificărilor efectuate nu au fost descoperite urme sau mijloace materiale de probă care să conducă la identificarea autorului/autorilor săvârșirii infracțiunii. În urma cercetărilor efectuate nu au fost identificați martori care să cunoscă detalii cu privire la împrejurările săvârșirii faptei și nici nu au fost identificate sisteme de supraveghere a zonei respective care să surprindă date de interes operativ în cauză. S-a precizat că la momentul de față nu există posibilitatea administrării unor alte probe”, au notat magistrații în motivarea instanței.

Mai pe scurt oamenii legii nu au putut afla cine a furat hamul. Drept urmare s-a cerut renunțarea la urmărirea penală. O cerere a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Alba Iulia.

În data de 22 octombrie 2024, judedcătorii au admis cererea procurorilor și au închis dosarul penal.

sursă foto: Google Maps, captura ecran.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement