Timp de mai multe luni polițiștii din Cugir au avut activ un caz de furt din piața orașului. Este vorba despre un furtul unei șacoșe de rafie în care se aflau câteva kilograme de legume și o bucată de brânză. 

Publicitate

Deși cazul s-a petrecut în luna februarie a anului în curs, o decizie în instanță a venit abia la sfârșitul lunii septembrie. 

Cazul a fost detaliat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia într-o motivare de instanță din data de 24 septembrie 2024.

Situația este una simplă. Un bărbat a anunțat poliția că în data de 6 februarie i-a fost furată plasa în care avea câteva produse alimentare.

”Poliția orașului Cugir a fost sesizată că, în jurul orei 09:00, în timp ce se afla în piața agroalimentară „Piața de Jos” din orașul Cugir, persoane necunoscute au profitat de neatenția acestuia și i-au sustras o plasă din rafie de culoare maro, în interiorul căreia se aflau 3 kilograme de cartofi, 2 kilograme de ceapă, un calup de brânză, suma de 5 lei și un card pentru achitarea facturilor la utilități, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în valoare de 60 de lei, sumă cu care nu s-a constituit parte civilă în cauză”, au notat magistrații în motivarea instanței.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Deși au făcut cercetări, polițiștii din Cugir nu au reușit să afle cine a furat plasa cu alimente.

După aproape mai bine de șapte luni de la comiterea faptei, dosarul a ajuns în atenția procurorilor care au decis că acesta poate fi închis din lipsă de probe. De asemenea continuarea anchetei ar fi costat prea mult comparat cu prejudiciul produs.

Drept urmare judecătorii au admis cererea de închidere a dosarului, iar în data de 24 septembrie 2024 cauza a fost închisă.