Connect with us
Advertisement

Blaj

Cum au furat doi paznici la o companie din Blaj mai multe bare de cositor din fabrică. Cine i-a prins și ce au decis judecătorii

Publicat

Doi bărbați, care erau angajați la o companie din Blaj, au fost anchetați pentru furtul unor bare de cositor. Cei doi erau chiar angajați ai companiei, pe postul de paznici. 

Dou zile mai târziu, cei doi bărbați au fost opriți de șeful de obiectiv al fabricii care le-a spus că au fost surprinși pe camerele video în timp ce furau bucățile de cositor. 

Pentru fapta lor s-au ales cu dosare penale iar anchetatorii i-au cercetat.

La mai bine de un an și jumătate de la comiterea faptelor, dosarul lor a avut o încheiere.

Mai exact, deoarece prejudiciul a fost recuperat, iar procurorii au considerat că fapta este una minoră, au cerut ca dosarul pentru furt să fie închis.

În motivarea instanței este descris modul în care bărbații au furat barele de cositor.

La data de 27.06.2021, suspecții angajați în calitate de agenți de pază în timp ce desfășurau serviciul de pază la societat au sustras din incinta acestei societăți un număr de șase bare de cositor de aproximativ 50 de centimetri.

Ulterior, cei doi suspecți au luat fiecare câte trei bare de cositor, pe care le-au introdus în interiorul gecii și le-au transportat în autovehiculele personale.

La data de 29.06.2021, la finalizarea programului de muncă cei doi suspecți au fost opriți de către șeful de obiectiv, care le-a precizat celor doi că au fost surprinși de camerele de supraveghere în momentul comiterii faptei, și le-a solicitat să restituie bunurile sustrase.

Societatea nu se constituie parte civilă în cauză, întrucât prejudiciul cauzat prin sustragerea bunurilor, în cuantum de 300 de euro a fost recuperat de la suspecți”, se arată în motivarea instanței.

Deoarece prejudiciul a fost recuperat, iar fapta a fost minoră, magistrații Judecătoriei Blaj au considerat ca fapta poate fi iertată. Drept urmare au închis dosarul penal.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement