Eveniment
Cum au salvat medicii din Alba Iulia, un tânăr ”aflat la limita dintre viață și moarte” după un accident de motocicletă
Un pacient în vârstă de 24 de ani, aflat la limita dintre viață și moarte după un grav accident de motocicletă, a fost salvat de către medicii Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, în urma unor intervenții medicale complexe. Pentru menținerea sa în viață, a fost necesară utilizarea simultană a plămânilor și rinichilor artificiali, precum și a augmentării activității miocardice.
În data de 11 iunie 2021, la SJU Alba Iulia a fost adus un pacient care prezenta multiple traumatisme, precum fractură de claviculă, fracturi ale ambelor oase ale antebrațelor, fracturi costale bilaterale, contuzie pulmonară majoră bilaterală, hemopneumotorax bilateral, contuzie miocardică, ruptură de splină, contuzie renală și fractură de femur stâng.
Acesta a fost supus, în regim de urgență, unei intervenții chirurgicale de splenectomie (înlăturare a splinei) deoarece sângera abundent, după care o atenție deosebită a fost acordată ventilației mecanice (deoarece avea mari dificultăți de respirație), tehnicii de hemodiafiltrare (pentru substituția funcției renale), dar și pentru acordarea suportului inotrop, necesar funcționării inimii. Acestea au trebuit asigurate simultan pentru menținerea pacientului în viață.
De asemenea, tânărul a fost operat la ambele membre superioare. În prezent, el este stabil hemodinamic, a fost detubat și respiră spontan. A avut o evoluție favorabilă în urma tratamentului și intervențiilor chirurgicale.
În următoarele zile, va fi operat la femur. El este internat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
Complexitatea cazului a fost generată de faptul că pacientul politraumatizat, operat pentru scoaterea splinei, cu picior, mâini și coaste fracturate, a avut nevoie concomitent de substituție hepatorenală (fiind necesară epurarea extrarenală) și respiratorie cu ventilatorul, respectiv de augmentare cardiacă.
Acesta a primit îngrijiri de specialitate de la cadrele medicale ale secției de Anestezie și Terapie Intensivă, condusă de către medic primar Silviu Tuzeș însă, de la aducerea sa în spital, a fost tratat și investigat de medici UPU, chirurgi, ortopezi și radiologi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News