Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cum încep studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai cursurile. Scenarii stabilite, inclusiv la filialele din Alba Iulia și Blaj

Publicat

Senatul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, a definitivat listele cu facultățile unde studenții vor participa la cursuri într-unul dintre cele trei scenarii. În document sunt cuprinse scenarii pentru desfășurarea cursurilor la toate facultățile inclusiv pentru studenții din filialele de la Alba Iulia și Blaj ( Teologie Romano- Catolică și respectiv Teologie Greco-Catolică)

Potrivit Cluj24.ro rectorul universității, Daniel David, a declarat că toate măsurile implementate sunt în favoarea studenților și a sănătății populației. În continuare s-a pus accent pe facultățile cu profil de cercetare sau vocațional. Prezentăm mai jos toate informațiile legate de începerea noului an universitar.

„Începerea anului universitar nu este un moft al profesorilor. Conform legii educației, dacă nu ai activități de predare, acestea se transformă în activități de cercetare, deci oarecum noi avem ce să facem în perioada aceasta. Măsurile sunt mai degrabă de dragul studenților pentru a nu le afecta parcursul”, declară rectorul UBB Daniel David.

Cele trei scenarii hibrid pe care UBB le va pune în practică

Hibrid I: acesta este scenariul în care doar studenții de la anul I licență ar fi revenit la facultate.

Hibrid II: acesta este scenariul pe care majoritatea studenților l-au preferat și, în același timp, scenariul pe care aceștia l-au considerat cel mai avantajos din punct de vedere al studiului. În acest scenariu, toți studenții unei facultăți s-ar fi întors la facultate.

Hibrid III: acesta este scenariul cu care studenții s-au obișnuit datorită faptului că a fost primul ce a apărut în spațiul public. În acest scenariu, studenții care sunt la licență în anul I sau la licență în anii III (Facultatea de Mate-Info) sau IV(Facultatea de Geologie, etc.), bazat pe profilul facultății, vor veni, sau reveni, la facultate. Pe lângă aceștia, studenții care sunt în ani terminali la master se vor întoarce și ei la facultate.

Documentul oficial al UBB

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a decis începerea anului universitar 2020-2021 în variante mixte, adaptate fiecărei facultăți și specializări, de la învățământ clasic, prin învățământ hibrid la învățământ complet online.

Într-un comunicat postat pe siteul oficial, conducerea Universității Babeș Bolyai  arată că ”Am ajuns la această decizie pornind analiza de la următoarele aspecte:

(1)Pandemia este încă o realitate prezentă;

(2)În această situație de pandemie, așa cum rezultă și din e-mailurile primite la Rectorat(adesea de la părinți și studenți), există grupuri care doresc începerea cursurilor doar în variantă clasică și grupuri care doresc începerea acestora doar în variantă online; surprinzător, există și unele grupuri, este drept, mai puțin numeroase, care nu doresc începerea anului universitar;

(3)Conducerea UBB și-a asumat misiunea de a începe anul universitarși în variantă clasică, acolo unde este posibil, îmbunătățită cu experiența online pe care o avem deja. Facem acest lucru nu doar de dragul cadrelor didactice și de cercetare – care pot să-și reorienteze activitățile academice pe componenta științifică –, ci mai ales de dragul studenților, pentru a nu le afecta parcursul de viață.

De aceea, am cerut ca punctul de vedere al reprezentanților studenților să fie serios analizat la nivelul fiecărei facultăți din UBB.

Acest demers a fost asumat de majoritatea universităților din lume, mai ales de cele mai reprezentative;

(4)Dincolo de constrângerile derivate din starea de alertă, există constrângeri naționale specifice procesului educațional;

(5)În limita acestor constrângeri naționale, în baza autonomiei, UBB a ales propriile scenarii, constrânse la rândul lor de următoarele:

a.atingerea celor mai bune standarde academice, în condițiile date, cu asigurarea condițiilor de siguranță pentru comunitatea UBB;

b.capacitatea de cazare a studenților în cămine, în condiții de siguranță, pe perioada pandemiei;

c.resursele administrative (mai ales de spațiu) ale UBB și ale facultăților;

d.specificul programelor de studiu (ex. profilul experimental/vocațional, numărul de studenți etc.), inclusiv anul de studiu (ex. studenții dinanul I să poată beneficia de schimbarea statutului și înțelegerea culturii academice, iar studenții din ultimul an de studiu să poată demara cercetările asociate lucrărilor de absolvire etc.);

e.experiența și reușita UBB în managementul pandemiei în perioada stării de urgență, derulându-se adecvat activitățile academice, examenele de absolvire și examenele de admitere;

f.protejarea orașului, în condițiile în care UBB este cea mai mare comunitate academică din țară: una este să aduci în Cluj-Napoca câteva mii de studenți și alta este să aduci câteva zeci de mii.

Mă aștept ca studenții UBB (dar și întreaga comunitate UBB) să fie modele de implementare riguroasă a condițiilor de siguranță în campus, în toate zonele academice și în societate în general.

În concluzie, modalitățile de începere a anului universitar 2020-2021 sunt cele propuse în Tabelul 1, fiind alese de fiecare facultate în parte, prin adaptarea condițiilor generale propuse de UBB, de către Consiliile facultăților.

Deși începem cu aceste scenarii, trebuie să fim pregătiți să revenim rapid la scenariul clasic (îmbunătățit unde este cazul cu experiența noastră online), dacă condițiile se îmbunătățesc, sau la scenariul online complet, dacă acestea se înrăutățesc.

Scenariile vor putea fi adaptate pe parcursul semestrului, dacă va fi cazul, cu aprobarea Consiliului de Administrație al UBB.

Până în data de 25 septembrie 2020 vom finalizași anunța Ghidul pentru derularea activităților academice online, elaborat de specialiști în științele educației/psihologie educațională, împreună cu Consiliul Didactic din UBB, iar la începutul lunii octombrie 2020 vom avea și un Manual detaliat pe baza Ghidului.

Țintim astfel să inițiem o nouă „pedagogie universitară”, cu implicații în derularea în condiții de standarde academice ridicate a activităților online, inclusiv după perioada de pandemie.

Ideea fundamentală a acestei noi pedagogii universitare a fost deja exprimată de UBB, prin faptul că învățământul online nu se reduce la punerea online/pe internet a învățământului clasic, ci presupune o reajustare a modalității de predare (ex. durată/tempo) și a conținutului (ex. conținutul disponibil poate să fie studiat de studenți înainte de începerea activităților didactice, care se pot transforma în analize critice și învățare prin descoperire)” se arată în comunicatul UBB.

În documentul de mai jos, de la pagina 3, se regăsește tabelul în care se anunță modalitatea prin care fiecare facultate de la UBB își va începe cursurile de la 1 octombrie.



Ștefan Chețan, Cluj24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement