Connect with us
Advertisement

Economie

Cum s-a jucat ”la imagine”, creșterea pensiilor. Licitație electorală pe procente, cu implicarea președintelui și premierului

Publicat

Politicienii români au transformat majorarea pensiilor într-o licitație electorală, cel puțin în ceea ce privește declarațiile pe care le fac.

Printre cei care au intrat în acest joc de imagine se numără președintele Iohannis și premierul Ciucă, cei mai importanți politicieni din România. 

De la 5,1%, politicienii cer creșterea pensiilor din pix și doar pe hârtie, cu până la 25%. 

Ministrul, premierul și lideri de partid se întrec în a crește procentele prin care se promite majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023, fără să existe nici o argumentare economică, de cele mai multe ori.

A început ministrul Muncii, Marius Budăi, care a lansat în 2021 ideea creșterii pensiilor cu un procent de 5,1-5,2 %, revenind ulterior cu un alt procent: 10%.

  • „O majorare a pensiilor cu rata inflaţiei ar însemna un plus de 5,1 – 5,2%, pentru că trebuie să ne raportăm la inflaţia din 2021, conform prevederilor legale, şi ar fi prea puţin, de aceea propunerea noastră este de o creştere cu minimum 10%, de la 1 ianuarie” spunea Marius Budăi, pentru Agerpres

A fost momentul în care premierul Nicolae Ciucă a spus că mai întâi trebuie aprobat proiectul de buget pe anul 2023, și a avansat însă un alt procent maxim permis de buget: 11%.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a venit cu o altă abordare: nu contează procentul cu care cresc, să crească mai mult pensiile mici.

Nici el nu a oferit nici un argument economic, nu a spus câte pensii mici sunt și nici care ar fi efectul bugetar și legislativ pentru o asemenea măsură.

UDMR: de ce nu 15%?

UDMR, al treilea partener din Coaliție, a prins repede mișcarea și a supralicitat: a propus o majorare cu 15%.

Procentul avansat de UDMR a fost preluat rapid și de președintele Klaus Iohannis. Fără a prezenta alte date ecomomice, președintele a spus că ”majorarea ar trebui să fie de 15%, deoarece inflația este de 15%, iar pensionarii nu trebuie să plătească prețul crizelor”.

  • „Această creștere a pensiilor de la 1 ianuarie să țină cont de inflație. Trebuie să fie mai mare decât a fost până acum vehiculată. Nu știu dacă bugetul ar permite o creștere de până în 15%, dar eu cred că merită luate în considerare toate opțiunile și venit cu o creștere care compensează în bună măsură inflația. Trebuie atenție sporită pentru cei cu pensii mici pentru că acolo apar problemele cele mai mari” – Klaus Iohannis.

Nicolae Ciucă, ”sensibil” la declarațiile lui Iohannis

Declarația lui Iohannis l-a făcut pe premier să se răzgândească. Și-a dat seama brusc, de asemenea fără argumente economice sau fără să identifice sursa de finanțare, că procentul pe care pensionarii îl merită este chiar cel anunțat de președinte, sau poate chiar mai mare.

  • ”Domnul preşedinte (Klaus Iohannis – n.r.) a legat acest procent de inflaţie şi afirm că este nevoie ca în continuare să ţinem cont de rata de inflaţie şi consider că pensionarii nu merită să suporte povara inflaţiei, motiv pentru care procentul poate să fie de 15% sau poate să fie altă cifră (sic” – Nicolae Ciucă.

Când a auzit că poate fi vorba și despre altă cifră (evident, era vorba despre un alt număr nu despre o altă cifră – n.red.), europarlamentarul Rareș Bogdan, a supralicitat: 16%.

În septembrie, acesta a spus că dacă nu va fi găsită o sursă de majorare cu 16% a pensiilor, așa cum prevede legea, atunci ministrul Finanțelor Adrian Câciu „trebuie să plece acasă”.

Cel care a ridicat procentul la un alt nivel este fostul premier Florin Cîțu, de altfel și singurul care a indicat sursa de finanțare: PNRR. Cîțu a vorbit de o creștere de 25%.

  • ”În PNRR există spaţiu pentru a creşte pensiile sustenabil cu 25% în 2023. Tot anul PSD a urlat că vrea să renegocieze PNRR pentru că nu poate să crească pensiile. Astăzi PSD spune că vrea să crească pensiile DOAR cu 10%. 10% < 25%!” a scris Cîțu pe contul său de Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    marți, 01.11.2022 at 16:07

    Ceea ce demonstreză că am ales nişte proşti să ne conducă şi în prostia lor prostesc şi pensionarii care i-au votat într-o veselie. Păi dacă i-aţi votat intr-o veselie, acum veseliţi-vă, prostovanilor!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement