Cum s-a petrecut accidentul din Petrești, dintre un camion și un microbuz, în urma căruia o femeie a ajuns la spital
Poliția Alba a dat detalii despre accidentul rutier de luni, 19 octombrie, din Petrești, în urma căruia o femeie a fost transportată la spital.
Potrivit IPJ Alba, la data de 19 octombrie 2026, în jurul orei 14:47, polițiștii din municipiul Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Petrești, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autovehicul, nu ar fi respectat semnificația indicatorului "STOP", amplasat la colțul intersecției dintre strada Alunei și strada 1 Mai, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Petrești.
În urma evenimentului rutier, o femeie, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Săsciori, pasageră în autoturismul condus de femeia, în vârstă de 37 de ani, a fost trasportată la spital.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)