Daniel Tătar, antrenorul CIL Blaj, a făcut o serie de declarații cu privire la prima săptămână de pregătire a echipei de fotbal din Blaj. Acesta a precizat că pregătirea pentru noul sezon al Ligii a III-a continuă. 

Publicitate

Echipa din Blaj a disuptat două meciuri de verificare.  Formația din Blaj început seria amicalelor cu o victorie, 4-1 împotriva celor de la Sporting Cluj, iar apoi a cedat, 2-5, în fața formației care până anul trecut a evoluat în eșalonul secund, CSC Șelimbăr.

„Mă bucur că am început pregătirile și, după o primă săptămână de acomodare, ne așteaptă două săptămâni mai intense, în care va fi și un joc de Cupă, pe care ne dorim să îl câștigăm! Nu este o perioadă plăcută pentru jucători, dar cu siguranță este benefică pentru campionat.

Publicitate
Publicitate

Lotul este încă în formare, sunt mulțumit de achizițiile făcute până în acest moment.

Pe lângă valoarea și calitatea celor nou-veniți, mă bucură caracterul lor și sunt convins că ne vor ajuta să obținem rezultatele dorite. Mai avem nevoie de trei-patru jucători care să ridice valoarea echipei și nu vrem să ne grăbim în alegeri.

Sunt convins că va fi un an greu, dar unul în care vom arăta bine. Avem și un staff tânăr, cu entuziasm și dorință de muncă, iar speranța noastră este să luăm cele mai bune decizii”, a declarat Daniel Tătar antrenorul CIL Blaj.

Publicitate

sursă foto: Cilblaj.com, Denis Frătici.