Connect with us
Advertisement

Economie

Cum se va face plata pensiilor mărite în luna septembrie. CNPP anunță că documentele de plată au fost expediate

Publicat

Casa Națională de Pensii Publice a făcut anunțul oficial referitor la plata pensiilor pentru luna septembrie. Reprezentanții autorităților au precizat că operațiunile care țin de achitarea drepturilor de pensie pentru luna septembrie a anului 2020 au fost încheiate.

CNPP anuță astfel că  pensiile vor fi livrate în perioada imediat următoare. 

Cum vor fi livrate pensiile în luna septembrie. Ce trebuie să știe pensionarii

Casa Națională de Pensii Publice a anunțat, printr-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial, că atât documentele de plată, cât și cele de informare a plății pensiei au fost expediate către Poșta Română.

Având în vedere acest lucru, pensiile vor fi livrate la domiciliul pensionarilor în perioada 1-15 septembrie, iar același interval de timp se va respecta și pentru plățile restante.

În cazul în care pensionarii nu sunt găsiți la domiciliu între 1 și 15 septembrie, atunci, aceștia își pot ridica drepturile bănești și documentul de plată de la ghişeele poştale.

Cu toate acestea, pensionarii trebuie să știe că pot face acest lucru doar în termen de 2 zile lucrătoare de la ultima zi de plată a lunii septembrie.

Pensionarii care încasează pensia pe card trebuie să știe că banii vor fi virați în conturile lor pe data de 14 septembrie, iar documentul de informare le va fi livrat la domiciliu între 1 și 15 septembrie.

Ce se întâmplă cu punctul de pensie de la 1 septembrie

Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că valoarea punctului de pensie care, începând cu data de 1 septembrie 2020, va fi de 1.442 lei.

Tot de la începutul lunii septembrie indemnizația socială pentru pensionari va avea valoarea de 800 lei, în timp ce indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor care sunt încadrați în gradul I de invaliditate va fi de 1.154 lei.

Comunicatul Casei Naționale de Pensii Publice

Casa Națională de Pensii Publice informează beneficiarii sistemului public de pensii că operațiunile  referitoare la achitarea drepturilor de pensie pentru luna septembrie 2020 au fost încheiate.

Documentele de plată/informare a plății pensiei au fost expediate către Compania Națională „Poșta Română” SA și au fost finalizate toate celelalte operațiuni care implică plata pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale în luna septembrie 2020.

În luna septembrie, 2020 calendarul de plată va fi respectat, după cum urmează:

–  Prin CN „Poșta Română” SA:

Plăţi curente

1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;

 pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .

Plăţi restante

 11 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor

 pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

–  Plata prin conturi curente sau conturi de card se face  în data de 14

 Documentul de informare (talonul mov) va fi transmis între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.

Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Reamintim cu această ocazie că, începând cu 1 septembrie 2020:

–       valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei;

–       indemnizația socială pentru pensionari este de 800 lei;

–       indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I, este de 1.154 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement