Începând din 15 septembrie, pensiile militare de serviciu nu se vor mai majora anual prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, potrivit unei ordonanțe aprobate de Guvern la începutul lunii august. Concret, pensiile nu vor mai putea depăși media soldelor/salariilor nete în plată. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a precizat, în cadrul unei emisiuni TV, detalii referitoare la salariile și pensiile polițiștilor și cum se vor recalcula acestea în noului sistem.
Începând din 15 septembrie, pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010.
Ministrul Carmen Dan a explicat, la postul TV Antena 3, luând exemplul unui agent de poliție cu o vechime de 30 de ani și vârstă de peste 50 de ani, care are un salariu net de 2.144 lei.
Potrivit acesteia, dacă agentul ar ieşi la pensie pe legislaţia instituită prin legea 223 până la data de 15 septembrie, acesta ar avea o pensie de 3.060 lei (mai mare decât salariul). De asemenea, dacă agentul de poliție care ar alege să se pensioneze la 1 noiembrie 2017 ar avea o pensie de 2.204 lei pentru că a fost introdus principiul echitabil, scrie observatortv.ro.
În 2018, majorarea salarială de 25% ar crește baza de calcul pentru pensie și agentul ar urma să primească o pensie de 2.893 de lei. Potrivit ministrului, în 2019 pensia va depăși cuantumul pensiei cu care ar ieși un agent de poliție la 15 septembrie.
Ministrul Carmen Dan a spus că s-au transmis foarte multe mesaje alarmiste. Ba mai mult, au fost lideri de sindicat care le-au spus angajaţilor să depună cât mai repede dosarele de pensionare.
„Nu putem vorbi despre o tăiere a în acondiţiile în care nu am făcut altceva decât să echilibrăm sistemul. Evident, excepţia a devenit regulă. Excepţia să ieşi cu pensie mai mare decât salariul s-a instituit la nivel de regulă”, a afirmat Carmen Dan.