Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum va fi vremea de Revelion 2023, la finalul celui mai călduros an. Prognoza ANM pentru primele zile din 2024

Publicat

Vremea de Revelion 2023 și în prima săptămână din ianuarie 2024. În noaptea dintre ani, temperaturile vor fi neobișnuite pentru această perioadă, anunță ANM.

Va fi zăpadă doar la altitudini mari.

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în noaptea dintre ani în cea mai mare parte a ţării.

Va fi caldă şi în prima săptămână din ianuarie, spune directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Zăpada va mai fi prezentă doar la altitudini de peste 1.500 de metri.

Vremea de Revelion

„Vom avea o vreme mai caldă în ultima zi a anului 2023. Maximele la scara întregii ţări, în 31 decembrie, vor fi cuprinse între 5 până la 12-13 grade. Vor fi cu 12 grade în Capitală.

De asemenea, în noaptea trecerii în noul an 2024 va fi o vreme mai caldă decât în mod obişnuit

Minimele pe parcursul nopţii vor fi în cea mai mare parte a ţării pozitive. Cele mai ridicate valori, 4-5 grade în partea de vest, sud-vest a ţării, 6-7 grade în zona litoralului.

Minime coborâte spre minus 4 – minus 5 grade vor fi doar în zonele depresionare din estul Transilvaniei.

În restul regiunilor vorbim de minime uşor pozitive spre 1-3 grade Celsius, inclusiv în Capitală, unde minima va fi de 1-2 grade Celsius”, a afirmat Mateescu, potrivit Agerpres.

Vremea în primele zile din 2024

Aceasta a precizat că şi primele zile din 2024 vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit.

Vor fi maxime termice de 13-14 grade Celsius.

Cunoscutul ger al Bobotezei din ziua de 6 ianuarie va lipsi cu desăvârşire.

„Actualizarea estimărilor pentru luna ianuarie 2024 confirmă semnalul pentru o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în prima săptămână a noului an.

Vor fi abateri termice pozitive la nivelul temperaturilor medii zilnice mai mari de 5 până chiar 10 grade Celsius.

În mod obişnuit, ar trebui să ne aşteptăm la maxime până la cel mult 4-5 grade Celsius.

Maximele, în prima săptămână, cu mici variaţii de la o zi la alta a anului 2024, vor fi cuprinse între 5 până la posibil 13-14 grade.

La acest moment putem să apreciem că şi ziua de 6 ianuarie, de ziua Bobotezei, va fi mai caldă decât în mod obişnuit.

Estimările indică o probabilitate ridicată ca prima săptămână din noul an să fie o săptămână mai caldă decât în mod obişnuit”, a subliniat şefa ANM.

Revelion fără zăpadă

Potrivit sursei citate, zăpada va lipsi în noaptea dintre ani în zonele joase de relief, inclusiv în Capitală.

„Este posibil ca doar la altitudini mai mari de 1.500 de metri să mai avem strat de zăpadă.

Vremea caldă din ultima decadă a lunii decembrie a favorizat topirea lentă a stratului consistent înregistrat în intervalele în care am avut fenomene de iarnă”, a adăugat Elena Mateescu.

Cel mai călduros an

În ceea ce priveşte maximele termice înregistrate în acest an, directorul general al ANM a susţinut că 2023 are toate şansele să fie declarat cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din ţara noastră.

„Am avut recorduri în data de 25 decembrie. Am înregistrat 21 de grade la Calafat. Iar în 26 decembrie, 21 de grade la Târgovişte.

De asemenea, la nivelul temperaturilor minime şi maxime am înregistrat la foarte multe staţii meteorologice recorduri zilnice. De pildă, în 26 decembrie, la 91 de staţii meteorologice din cele 166 aflate în sistemul meteorologic român am înregistrat cele mai ridicate valori ale temperaturilor maxime pentru o zi de 26 decembrie, de când se fac măsurători meteorologice în ţara noastră.

Anul 2023, având în vedere simulările datelor măsurate de la 1 ianuarie şi până în data de 26 decembrie 2023, cel puţin până la acest moment, este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în ţara noastră.

Are aabatere termică pozitivă mai mare de două grade, depăşind recordul înregistrat în 2019”, a mai spus Mateescu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement