Cum va fi vremea în prima lună de vară 2026: alternanțe între răcoros și cald, zile cu ploi și furtuni. Prognoza până în 22 iunie
Vremea până în 22 iunie: urmează câteva zile mai calde, în care maximele vor ajunge la 27-28 sau chiar 30 de grade. Însă condițiile meteo se schimbă ulterior. Temperaturile vor scădea și sunt anunțate zile cu ploi și furtuni.
După zilele de weekend în care vor mai fi ploi, începutul săptămânii viitoare aduce temperaturi de vară și cer mai mult senin. Dar din 28 mai maximele scad la 20-22 de grade sau chiar sub 20 de grade. Va mai ploua în centru, sud și est.
Vezi și Vremea de weekend în Alba, 22-24 mai. Prognoza meteo pe zile și localități
Din 1 Iunie se încălzește până la 23-26 de grade însă vor fi ploi, iar în intervalul 4-6 iunie sunt prognozate și furtuni.
Până în 22 iunie, vor fi variații de temperatură: maximele vor oscila între 24 și 27-28 de grade în majoritatea regiunilor. În vest, acestea vor ajunge la 29 de grade.
Sunt anunțate ploi și furtuni în fiecare săptămână, până în 22 iunie.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni.
Vremea în săptămâna 25-31 mai
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice, dar și ușor mai coborâte în cele estice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.
Vremea în săptămâna 1-7 iunie
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Vremea în săptămâna 8-14 iunie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, îndeosebi în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi local deficitar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Vremea în săptămâna 15-22 iunie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specific pentru această săptămână în jumătatea vestică a teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)