Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Cum văd politicienii din Alba campania electorală la referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu

Publicat

Odată cu suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, a început şi campania electorală, ce va dura până la referendumul naţional, mai exact are dată limită 28 iulie, ora 19.00. Reprezentanţii partidelor din Alba susţin că vor avea o campanie curată, în care vor încerca să comunice cu cetăţenii şi să le explice de ce este bine să voteze Da sau Nu pentru demiterea preşedintelui.

Conducerea PSD Alba susţine că va avea o campanie bazată pe comunicarea cu oamenii şi că nu vor încerca să devină obsesivi, pentru că locuitorii ştiu deja ce au de făcut, doar că trebuie informaţi cu privire la data referendumului şi la importanţa prezenţei la vot.

„ Sper că referendumul din 29 iulie să reprezinte un moment în care cetăţenii din Alba se vor trezi şi vor vota DA la referendumul pentru terminarea a 8 ani de conflict animat de Traian Băsescu. Este timpul pentru linişte şi un parteneriat real între preşedinte şi premier”, a declarat Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba.

Ovidiu Jidveian, preşedintele PSD Alba Iulia a declarat că ”formarea majorităţii în consiliile locale şi în consiliile judeţene este o prioritate pentru PSD, în perspectiva referendumului. Avem încrederea că acest lucru se va produce într-un timp foarte scurt, iar PSD îşi va demonstra capacitatea de a iniţia proiecte concrete la nivel local, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a cetăţenilor din Alba.”

Şi PDL susţine că va avea o campanie curată. „Va fi o campanie normală, o campanie în care vrem să arătăm oamenilor că, de fapt, miza nu este atât Traian Băsescu, ci miza este România, democraţie, chiar dacă astea sunt vorbe mari”, a susţinut primarul Mircea Hava.

Rămâne de văzut care va fi comportamentul politicienilor în această perioadă şi, mai ales, care va fi rezultatul referendumului din 29 iulie: demiterea sau păstrarea funcţiei de către Traian Băsescu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax