Cum vor fi calculate salariile bugetarilor: Noua Lege a salarizării pentru angajații la stat este gata pentru dezbatere publică și aduce schimbări majore. Venituile președintelui României vor fi plasate în fruntea grilei de salarizare la stat, care va fi și decuplată de salariul minim pe economie. Astfel, o modificare a salariului minim nu va mai duce automat la modificarea salariilor bugetarilor. 

Publicitate

Proiectul noii Legi a salarizării în sistemul bugetar este finalizat și va fi publicat pentru dezbatere publică la începutul săptămânii viitoare. Documentul are toate avizele necesare, inclusiv analiza impactului bugetar.

Una dintre cele mai importante schimbări propuse este decuplarea grilelor salariale de salariul minim pe economie, prin introducerea unui indice de referință separat.

Un element central al reformei este schimbarea modului de calcul al salariilor din sectorul public.

Potrivit ministrului, una dintre variantele aflate pe masă păstrează principiul potrivit căruia funcția de președinte al României rămâne reperul maxim în grilă, într-o ierarhie de tip 1 la 8, unde cel mai mare nivel rămâne cel al președintelui României.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Astfel, președintele României va avea cel mai mare salariu din sectorul public. În timp ce legislația actuală stabilește că acesta este de 12 ori salariul minim, viitoarea lege va reduce raportul la opt ori salariul minim.

Asta ne arată concret cum vor fi calculate salariile bugetarilor. În altă ordine de idei salariile nu ar mai urma să fie legate automat de salariul minim brut pe economie, ci de un „indice de referință” distinct, comparabil ca valoare, dar separat de creșterile legale ale salariului minim.

Această decuplare are drept scop ca eventualele majorări ale salariului minim să nu producă automat efecte în toată grila de salarizare a bugetarilor.

Publicitate

În prezent, salariul minim brut garantat în plată este programat să crească de la 4.050 de lei la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026, potrivit anunțului oficial al Ministerului Muncii.

Noua lege este importantă și din perspectiva obligațiilor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Reforma salarizării unitare face parte din jaloanele care trebuie îndeplinite până în 2026, iar autoritățile au prezentat în mod repetat această lege ca pe una dintre reformele-cheie din calendarul PNRR.

Reprezentanții Guvernului spun că noua lege nu va însemna doar o schimbare de grilă, ci și o schimbare de mecanism pentru evoluția salariilor din sectorul public.

Publicitate