Connect with us
Advertisement

Eveniment

Curajul unei tinere din Alba a dus la prinderea unui prădător de pe internet. Ce s-a întâmplat după ce au intrat pe fir procurorii

Publicat

Un tânăr de 26 de ani a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru infracțiunea de pornografie infantilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba în data de 19 iulie 2023 și momentan se află în stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară. 

Cazul a ieșit la suprafață după ce o minoră din Alba a devenit victima tânărului, dar a avut curajul să le spună părinților ceea ce a pățit. 

La scurt timp procurorii DIICOT Alba Iulia au intrat pe fir și au dat de urma prădătorului de pe internet. Este vorba despre Adrian Ș.S., un tânăr de 26 de ani din județul Maramureș.

Acesta a fost reținut în urma unor precheziții domiciliare, iar apoi arestat preventiv. În arest preventiv se află din data de 27 aprilie 2023.

În urma cercetărilor, din câte se pare minora din Alba nu a fost singura victimă a acestuia. În dosar apar șase părți vătămate, din care cinci cu nume anonimizat semn că acestea sunt minore.

Cum a fost prins tânărul tânărul

Metoda tânărului este cunoscută de către procurorii DIICOT fiind o metodă căreia tinerele, în special minore cad victime prădătorilor de pe internet.

Mai exact, tânărul a convins-o pe minoră să se pozeze sau să facă video-uri în ipostaze sexuale, iar apoi, după ce le-a primit a șantanjat-o pe aceasta că le va publica pe internet.

Tânără, după ce și-a dat seama că a căzut într-o capcană, a avut curajul să meargă și să spună că este victima unui șantaj.

Apoi, procurorii DIICOT au intrat pe fir și au dat de urma prădătorului.

Acțiunea de prindere a acestuia a fost detaliată de reprezentații DIICOT într-un comunicat de presă.

Potrivit DIICOT, la data de 26 aprilie, polițiștii Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au efectuat o percheziție domiciliară, în localitatea Tăuții de Sus, județul Maramureș, la o persoană bănuită de pornografie infantilă și șantaj.

Din cercetări a rezultat faptul că, începând cu luna septembrie a anului 2022, un bărbat, de 26 de ani, din localitatea Tăuții de Sus, județul Maramureș, ar fi determinat o minoră, de 14 ani, din județul Alba, să realizeze mai multe materiale cu conținut explicit sexual și să i le transmită prin intermediul unei aplicații de telefonie mobilă.

Ulterior, în cursul lunii martie a anului curent, ar fi șantajat-o pe minoră, cu publicarea imaginilor, pe rețelele sociale, în cazul în care aceasta ar fi refuzat să transmită alte imagini de aceeași natură.

În urma efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate telefoane și mijloace de stocare a datelor.

De asemenea, au fost descoperite alte materiale pornografice în care apar minore.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement