Connect with us
Publicitate

Actualitate

Proiect de 4 milioane de euro: Cursuri de management al resurselor şi de aplicarea strategiilor de marketing pentru şomerii din mediul rural

Publicat

Asociaţia „Inter Concordia” organizează, în perioada 1-31 august 2011, cursuri de formare în domeniul antreprenoriatului pentru șomeri. În cadrul acestor cursuri, 50 de participanți se vor familiariza cu noțiunile privind antreprenoriatul, vor învăța cum să realizeze un plan de afaceri și să gestioneze aspectele juridice, administrative și financiare ale unei afaceri.

Cursanții vor avea ocazia să afle ce înseamnă managementul resurselor umane și cum să aplice o strategie de marketing și publicitate, să evalueze riscurile și să efectueze o cercetare de piață. În urma acestor cursuri, participanții vor primi un certificat de absolvire recunoscut la nivel naţional. “Este uimitor să constatăm că oameni de la sate, aflați în șomaj sau în căutarea unui loc de muncă doresc să învețe cum să-și deschidă o afacere pe cont propriu. Ne bucură enorm că, prin acest proiect finanțat din Fondul Social European, putem veni în întâmpinarea persoanelor din mediul rural cu o ofertă de cursuri în domeniul antreprenoriatului. Să vrei să înveți să devii antreprenor atunci când nu ai un loc de muncă este o formă excelentă de inițiativă și dezvoltare personală și, până la urmă, o lecție extraordinară pentru noi toți de a găsi soluții pentru a combate lipsa unui loc de muncă și de a învăța că nicio criză nu te poate opri din proiectul tău de a construi și de a investi în propria persoană”, a spus managerul de proiect, Eder Bogatu.

Proiectul, implementat de Asociaţia „Inter Concordia”, în parteneriat cu Asociaţia „Pakiv” România, Asociația „Europa pentru Dezvoltare Umană”, „Competitive în Business&Consulting” SRL, „FED Consult” şi Asociaţia „Gestion, OrientaciOn Y FormaciOn” S.L, se desfăşoară pe o perioadă de doi ani şi jumătate, în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est şi Centru şi este destinat persoanelor din mediul rural – antreprenori, şomeri, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă, precum şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Bugetul proiectului este de aproximativ 4 milioane de euro, iar banii vor fi folosiţi pentru activităţi de formare profesională, consiliere şi asistenţă pentru persoane din mediul rural care demarează afaceri sau activităţi independente în domenii non-agricole. Astfel, 700 de persoane din mediul rural – 250 de manageri, 200 de şomeri, 150 de persoane aflate în căutarea unui loc muncă şi 100 de persoane ocupate în agricultura de subsistenţă – vor beneficia de un program de consiliere, orientare şi îndrumare. De asemenea, 120 de persoane vor fi sprijinite în infiinţarea şi dezvoltarea propriei afaceri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate