Actualitate
Cursuri de lucrător în creşterea animalelor, urmate de 16 deţinuţi de la Penitenciarul Aiud. Vezi alte specializări destinate acestora
În cadrul Penitenciarului Aiud, 16 deținuți au urmat, pentru o perioadă de trei luni, cursul CNFPA de lucrător în creșterea animalelor, urmând să susțină examenul de obținere a certificării la sfârșitul săptămânii. După absolvire, aceștia vor primi Certificate de Calificare sau Absolvire de tip Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu un supliment descriptiv, care conţine informaţii despre competențele obţinute, conform standardelor Uniunii Europene, recunoscute naţional şi internaţional.
Având în vedere că persoanele private de libertate aparțin societății și după executarea pedepsei se reîntorc în societate, eforturile sistemului penitenciar de a le schimba mentalitatea și de a-i determina pe cât posibil să nu mai comită infracțiuni, reprezintă un serviciu esențial pentru societate. În acest sens, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, parteneră în proiectul ”Tranziția spre libertate prin centre regionale de incluziune socială” POSDRU/96/6.2/S/52980, desfășoară în penitenciarele Aiud și Târgu Mureș, cursuri de calificare autorizate la nivel naţional de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Educației şi Cercetării prin Consiliul Național de Formare Profesională.
În Penitenciarul Aiud, sunt în derulare, de asemenea, cursurile de frizer și operator introducere și validare date pentru 20 de persoane private de libertate care îndeplinesc criteriile de selecție. Ca recompensă, pe lângă certificarea obținută, deținuții vor primi 30 de zile de reducere a pedepsei.
În Penitenciarul Târgu Mureș, se derulează în prezent cursul de lucrător finisor pentru construcții pentru 14 persoane private de libertate cu vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani.
Toate cursurile organizate au un pronunțat caracter practic aplicativ, 120 ore de teorie și 240 ore de practică. Metodele de pregătire sunt axate pe prezentări, discuții, dezbateri active, studii de caz, exemplificări și aplicații practice. Deținuții își vor putea găsi mai ușor un loc de muncă la ieșirea din penitenciar având o pregătire profesională certificată CNFPA.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News