Actualitate
Cursuri gratuite la „Şcoala de vară” de la Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Oportunitate pentru cei care vor să-şi testeze aptitudinile artistice

Cursurile sunt la următoarele discipline: Canto popular, Canto muzică ușoară, Chitară, Artă fotografică, Pictură, Grafică, Design ambiental, Design vestimentar, Acordeon, Orgă electronică, Instrumente de suflat și Dans popular.
Proiectul are un dublu scop: familiarizarea copiilor şi tinerilor cu artele, dar şi promovarea serviciilor pe care le oferă Serviciul ,,Şcoala de Arte şi meşteşuguri tradiţionale” din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, transmite Daniela Floroian, directorul instituţiei.
În fiecare zi, de luni până vineri, între orele 12.00 şi 16.00, pot să treacă pragul instituţiei toţi cei ce iubesc artele sau cei ce au îndoieli în ceea ce priveşte talentul lor.
Proiectul se adresează în primul rând copiilor şi tinerilor, dar nu vor fi refuzaţi nici cei care doresc să se manifeste artistic într-un cadru adecvat şi sub directa observaţie a profesioniştilor, mai spun reprezentanţii Centrului de cultură.
Informaţii suplimentare puteţi afla la numerele de telefon 0258.813.076 sau 0358.401.469, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00.
foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News