Eveniment
Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de eliberare din arest formulată de Tibor Polgar, acuzat de proxenetism și trafic de minori

Activitatea infracţională de care Polgar este acuzat se desfăşura, potrivit procurorilor, la o pensiune situată pe raza municipiului Alba Iulia ce aparţine familiei inculpatului. Acesta a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv, sub acuzaţia de trafic de minori şi proxenetism. Potrivit DIICOT, bărbatul este cercetat pentru constituirea unei reţele care plasa fete, inclusiv minore, pentru a întreţine relaţii sexuale cu clienţi. Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă, instanţă care a acceptat măsura.
În pensiunea din Alba Iulia, la momentul descinderilor, a fost descoperit un bărbat de cetăţenie belgiană care întreţinea relaţii sexuale cu o minoră. Pe lângă patronul reţinut, procurorii mai efectuează cercetări şi în legătură cu activitatea infracţională a unei alte persoane despre care se presupune că ar face parte din această reţea. Momentan, acesta a primit doar interdicţia de a părăsi ţara. Tribunalul Alba a admis, săptămâna trecută, propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Tibor Polgar, poreclit “Unguru”. Reţeaua de prostituţie îşi desfăşura activitatea pe raza judeţului începând cu anul 2010. Până în prezent, oamenii legii au identificat 5 victime ale acestora, respectiv 3 fete minore şi 2 majore care erau plasate la diferiţi clienţi, oameni de afaceri din judeţ dar şi străini, pentru a întreţine relaţii sexuale. Fetele erau din Alba Iulia şi Cugir, iar tariful practicat pentru o partidă de sex era de 200 de euro.
Citește și motivarea judecătorilor Tribunalului Alba care au dispus arestarea preventivă a lui Polgar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
