Connect with us
Advertisement

Eveniment

Curtea de Apel Alba Iulia amână punerea în executare a mandatului european pentru Arigannelo Pasqualino

Publicat

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat punerea în aplicare a mandatului european emis pe numele omului de afaceri italian Arigannelo Pasqualino, până la sosirea din Italia a sentinței de condamnare care stă la baza acestuia, în condițiile în care Pasqualino pretinde că este vorba despre o eroare. În același timp, instanța a menținut arestul la domiciliu al acestuia, până în data 6 martie.

Avocata lui Arigannelo Pasqualino a spus instanței că în mandatul internațional de arestare nu este vorba despre omul de afaceri stabilit la Alba Iulia ci despre un asociat unic al fostei firme a acestuia.

De asemenea, a spus că nu a fost declarat mort de către familie, cum a scris presa italiană și cum a menționat comunicatul IGPR și chiar a depus un înscris din partea fiului său.

În plus, aceasta a mai cerut ca Pasqualino să fie lăsat liber întrucât este bolnav și are nevoie să se deplaseze la Cluj Napoca pentru schimbarea tratamentului. Mai mult, a asigurat avocata, nu există indicii că ar vrea să se sustragă sau să plece din țară, fiind în interesul său să rămână pentru a clarifica situația. Avocata a mai invocat și afacerile pe care le are în România omul de afaceri italian, care nu i-ar permite să plece, printre care și niște lucrări la Autostrada Sebeș – Turda.

Instanța a fost de acord să mai aștepte încă două săptămâni sentința și a dat un nou termen.

”Mort” în Italia, afacerist în România

Potrivit IGPR, cetățeanul italian era urmărit de autoritățile din Italia pentru bancrută frauduloasă şi a fost depistat de polițiștii români, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române. Bărbatul de 62 de ani, urmărit internațional, a fost depistat la Alba Iulia.

„Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, fiind condamnat la  pedeapsa închisorii de 9 ani, 3 luni și 29 zile de închisoare. Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, se arată în comunicatul IGPR.

În data de 6 februarie, Curtea de Apel Alba Iulia a decis arestarea la domiciliu a omului de afaceri.

Ariganello Pasqualino a negat și atunci în faţa instanţei acuzaţiile şi condamnarea din Italia, susţinând că nu a avut firme în Italia şi nici nu a desfăşurat activităţi economice. Pasqualino a înfiinţat în Alba Iulia SC Trustul de Construcţii Industriale SRL, care a avut o activitate economică importantă în anii 2000. Italianul mai deţinea la Alba Iulia şi restaurantul Nettuno, situat la ieșirea din Alba Iulia, spre Aiud.

În urmă cu 11 ani, respectiv în 2007, firma a cumpărat ruinele fostei fabrici Refractara din Alba Iulia. Din cele zece milioane de euro pe care trebuia să le dea, a plătit doar 2 milioane.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement