Connect with us
Publicitate

Actualitate

Curtea de Apel Alba Iulia şi-a exprimat acordul doar pentru o parte din principiile înscrise în Memorandumul privind Justiţia. Solicitările magistraţilor

Publicat

curtea de apel alba iulia Curtea de Apel Alba Iulia nu este de acord în totalitate cu toate solicitările înscrise în Memorandumul privind Justiţia, prin care se propun măsuri de eficientizare a sistemului. Magistraţii au acceptat doar principii generale şi au formulat solicitări concrete, pe care le consideră prioritare.

„În Adunarea Generală a Judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia întrunită joi, 15 septembrie, a fost adoptată o poziţie de către magistraţii instanţei, în sensul exprimării acordului faţă de principiile generale înscrise în Memorandumul privind Justiţia, dat publicităţii de către asociaţiile profesionale ale magistraţilor.

Judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia, prin Hotărârea Adunării Generale nr.1/15.09.2016, au apreciat, însă, că se impune formularea unor solicitări concrete considerate ca fiind prioritare la acest moment, după cum urmează:

1.Respectarea statutului judecătorilor şi a independenţei acestora, în vederea realizării unui act de justiţie eficient şi caracterizat de celeritate, ceea ce presupune inclusiv o remunerare adecvată, înlăturarea inechităţilor şi a discriminărilor şi o finanţare adecvată a instanţelor.

2.Adresarea unei solicitări exprese Ministrului Justiţiei în vederea comunicării unui răspuns faţă de problemele semnalate în mod constant de întreg sistemul judiciar şi de rezolvare acestora prin adoptarea unor măsuri concrete.

3.Consolidarea independenţei justiţiei prin iniţierea şi finalizarea de modificări legislative în materia organizării judiciare( cu referire în mod special la statutul magistratului)

4.Preluarea atribuţiilor de gestionare a bugetului instanţelor de către o altă autoritate din domeniul justiţiei.

5.Stabilirea unei strategii pe termen lung pentru finanţarea şi realizarea efectivă a proiectelor de infrastructură a sistemului judiciar, inclusiv lucrări de reabilitare şi extindere la sediile instanţelor unde se manifestă o nevoie stringentă din perspectiva activităţii judiciare

6.Susţinerea demersului pe care l-au făcut asociaţiile profesionale ale magistraţilor, de sesizare a Avocatului Poporului cu privire la neconstituţionalitatea O.U.G. nr.43/2013”, se arată în comunicatul instanţei.

De asemenea, având în vedere că în această perioadă mai mulţi justiţiabili au întrebat dacă magistraţii au oprit activitatea, în contextul promovării acestui memorandum, instanţa subliniază că nu au fost astfel de cazuri. „La nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, inclusiv instanţele din circumscripţia teritorială, activitatea de judecată s-a desfăşurat şi se desfăşoară în condiţii normale, conform planificării prestabilite a şedinţelor de judecată, care nu a fost afectată în nici un fel”, mai arată reprezentanţii Curţii de Apel.

Până miercuri, 5 curţi de apel, 17 tribunale şi 44 de judecătorii, precum şi de 3 parchete de pe lângă curţi de apel, 8 parchete de pe lângă tribunale şi 14 parchete de pe lângă judecătorii au adoptat Memorandumul privind justiţia“,în care se expun problemele din sistemul judiciar şi se solicită implementarea unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”, potrivit Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).

„Adoptarea Memorandumului în adunări generale este o primă măsură de protest prin care s-a stabilit un document programatic de principiu, cu soluţii pentru problemele cu care se confruntă sistemul judiciar şi afectează direct cetăţeanul ce se adresează instanţelor”, a spus judecător Dana Gîrbovan, preşedinte UNJR, co-iniţiator al Memorandumului.

Judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia însă nu sunt de acord integral cu solicitările din Memorandum şi au prezentat propunerile lor, menţionate mai sus.

Memorandumul are 17 puncte şi poate fi citit integral AICI.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate