Connect with us
Publicitate

Eveniment

Curtea de Apel Alba Iulia: Termen în dosarul de corupție al fostului șef al Poliției Teiuș, Marius Pop

Publicat

Dosarul de corupție al fostului șef al Poliției Teiuș, Marius Pop se află astăzi, din nou, în fața magistraților Curții de Apel Alba Iulia, care ar urma să înceapă judecarea cauzei. Până acum, instanța a admis de 2 ori amânarea, la cererea avocatului inculpatului.

În 15.05.2011, s-a dat citire actului de sesizare a instanței, iar Marius Pop a fost audiat. Judecarea va fi reluată marţi.

În 2.04.2012, la Curtea de Apel Alba Iulia a fost trimis în judecată prin rechizitoriul D.N.A. Alba, Pop Marius Mircea, şeful Poliţiei Oraşului Teiuş, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare,  fals intelectual, uz de fals şi instigarea neurmată de executare la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Marius Pop este judecat în stare de libertate. Acesta este acuzat de fapte de corupţie, ce ar avea legătură cu instrumentarea unui dosar în cadrul căruia ar fi fost anulat un proces verbal care constata o contravenție.

Dosarul priveşte un angajat al Poliţiei Teiuş, agentul Ioan Eugen Popa, judecat în stare de libertate, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au descoperit că  ar fi distrus un proces verbal de contravenţie, respectiv o amendă pe care tot el o aplicase unui paznic. Ioan Eugen Popa are 41 de ani şi este agent de poliţie, iar în sarcina acestuia au fost reţinute infracţiunile de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii susţin că poliţistul ar fi distrus, în 18 octombrie 2011, o amendă în valoare de 500 de lei, pe care o aplicase unui paznic din oraş, pe care îl descoperise dormind în timpul orelor de program, la firma „Baumit” din Teiuș. Agentul de poliţie ar fi distrus ulterior acest document şi ar fi întocmit un alt proces verbal, prin care paznicul era sancţionat doar cu avertisment.

Atât Ioan Eugen Popa – agentul de poliție care ar fi rupt procesul verbal de contravenție, cât și șeful său, ofițerul Marcel Bic (care, din declarațiile aflate la dosar, l-ar fi instigat să distrugă documentul) sunt cercetați în stare de libertate.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul lunii octombrie 2011, inculpatul Pop Marius-Mircea, în calitatea sa de şef al Poliţiei oraşului Teiuş, a luat la cunoştinţă cu privire la faptul că unul dintre subordonaţii săi, agent de ordine publică, a înlocuit un proces verbal de sancţionare a unei persoane cu amendă contravenţională în sumă de 500 de lei cu un altul prin care a dispus doar avertisment. Cu toate acestea, inculpatul nu a sesizat autorităţile judiciare competente pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi a făcut demersuri pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a subordonatului său.
În plus, după ce procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba s-au sesizat din oficiu cu privire la aceleaşi fapte, inculpatul Pop Marius – Mircea, pentru a-şi ameliora situaţia juridică referitoare la faptul că nu a sesizat faptele de natură penală ale subordonatului său, a întocmit în fals un proces verbal de sesizare din oficiu pe care l-a antedatat şi l-a depus la compartimentul de control intern din cadrul I.P.J. Alba. De asemenea, pe parcursul efectuării cercetărilor în acest dosar penal, Pop Marius – Mircea i-a cerut unui alt subordonat să facă declaraţii nereale, în favoarea sa, cu ocazia audierii sale în calitate de martor.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 7 martie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore. La data de 8 martie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea preventivă a inculpatului Pop Marius – Mircea pe termen de 29 de zile. Pop este în prezent judecat în stare de libertate.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie Alba şi Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Alba.

Potrivit IPJ Alba, „începând cu data de 8.03.2012, la cererea comisarului şef de poliţie Pop Marius Mircea, formulată la aceeaşi dată, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, acestuia i-au încetat raporturile de serviciu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate