Actualitate
Dacian Cioloș: OUG cu măsuri de debirocratizare, în ședința de guvern de marți. Eliminarea copiilor legalizate și a adeverințelor de venit
Premierul Dacian Cioloș a anunțat că în sedința de Guvern de marți va fi discutat un proiect de Ordonanță de Urgență care cuprinde un pachet de măsuri privind debirocratizarea. Printre măsuri se numără eliminarea copiilor legalizate și a adeverințelor de venit.
„Deci circa 2,5 milioane de drumuri la Poliție pentru a ridica un cazier judiciar vor fi eliminate, pentru că instituțiile care vor avea nevoie de cazier judiciar vor putea să solicite direct la Poliție, fără să ceară cetățeanului să treacă de la un ghișeu la altul și să ia o hârtie să o ducă la alt ghișeu”, a explicat Cioloș, la Radio România Actualități.
De asemenea, copiile după buletin, care trebuiau depuse la diferite dosare, vor putea fi trimise prin e-mail, scanate.
„Copiile după buletin care trebuiau depuse la diferite dosare vor putea fi solicitate și trimise electronic, prin e-mail, prin scanare, fără să mai fie nevoie de acele documente și hârtii deplasate la o instituție sau alta”, a precizat premierul.
O altă măsura este eliminarea copiilor legalizate. Cioloș a afirmat că instituțiile care cer astfel de copii, vor putea legaliza documentele pe loc.
„Se vor elimina copiile legalizate pentru furnizarea serviciilor publice, instituțiile care vor cere astfel de copii după anumite documente vor putea să le legalizeze conform cu originalul pe loc”, a mai afirmat Cioloș.
Pentru ridicarea buletinului și pașaportului se va plăti o singură taxă, iar adeverințele de venit vor fi eliminate.
„La ridicarea buletinului și a pașaportului, cetățenii vor plăti o singură taxă și într-un singur loc, nu vor mai trebui să platească diferite taxe la diferite instituții. Și celebrele adeverințe de venit pentru înscrierea la somaj vor fi eliminate”, a spus Cioloș.
Potrivit premierului, vor beneficia de debirocratizare și investitorii.
„Și pentru investitori sunt două formulare de la ANAF care au fost simplificate”, a precizat Cioloș. Acesta a mai spus că la ANAF, taxele și impozitele vor putea fi plătite și cu cardul, nu doar cash sau prin trannsfer bancar.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News