Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a avut o replică halucinantă când liberalul Tinel Gheorghe i-a spus că pilele, rudele și amantele PSD-iștilor trebuie date afară din ministere. ”Dar și ei sunt oameni!”, a spus Breaz, potrivit jurnaliștilor de la G4media.ro, care citează publicația ziariștii.com.

Publicitate

Dialogul dintre deputatul PNL, Tinel Gheorghe și Daniel Breaz de la PSD, a avut loc, marți, într-o emisiune televizată a postului TV, Antena 3. Potrivit jurnaliștilor de la ziariștii.com, discuția a pornit de la o afirmație făcută de Daniel Breaz, prin care i-a acuzat pe liberali că vor să dea afară oameni din ministere și să-i lase șomeri.

”Tinel Gheorghe: Nu ne putem bate joc de banii publici, așa cum a făcut PSD. De aceea, reducem numărul de ministere.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Daniel Breaz: Adică dați oameni afară. De ce dați oameni afară?

Tinel Gheorghe: Nu dăm afară oameni care-și fac treaba, dar ați umplut ministerele, instituțiile cu pile, amante, cunoștințe, rude… tot felul de politruci pe care-i plătim degeaba, pentru că ei nu știu să facă nimic. Da, clientela PSD nu mai are ce căuta în ministere!

Daniel Breaz: Deci, dați oameni afară.

Tinel Gheorghe: Da, dăm afară pilele și amantele voastre, ale PSD-iștilor!

Daniel Breaz: Dar și ei sunt oameni”.