Actualitate
Darea în plată. Guvernul a adoptat scutirea de impozit la prima tranzacţie. Ce se întâmplă în cazul executării silite
Guvernul a adoptat, marţi, ordonanţa de urgenţă care prevede scutirea de la impozitul pentru transferul de proprietate la prima procedură de dare în plată, indiferent pentru câte proprietăţi este creditul, măsură care se aplică şi în cazul executării silite.
Astfel, persoanele fizice care au dreptul la stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului (potrivit Legii nr. 77/2016) nu vor plăti impozitul aferent transferului de proprietate imobiliară.
Măsura se aplică o singură dată numai la prima dare în plată, chiar dacă creditul este garantat cu una sau mai multe proprietăți imobiliare.
Noile reglementări sunt introduse într-o ordonanță de urgență adoptată marți, 28 iunie, de Guvern, care modifică și completează Codul fiscal și care are în vedere protejarea persoanelor fizice care au recurs la darea în plată ca urmare a faptului că se află într-o situație economică dificilă.
Potrivit actului normativ, beneficiar este orice persoană fizică, indiferent de calitatea pe care o are în contractul de credit și care apelează pentru prima dată la darea în plată. Pentru orice altă solicitare de dare în plată ulterioară, se plătește impozitul pe transferul proprietății imobiliare. Pentru identificarea primei operațiuni de dare în plată se înființează la nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România Registrul național notarial de evidență a actelor de dare în plată. În acest registru se înscriu actele autentificate de notarul public și hotărârile judecătorești de dare în plată emise conform Legii 77/2016.
Totodată, persoanele care au fost deja executate silit și care apelează la articolul 8(5) din Legea dării în plată pentru a li se anula datoriile neachitate la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, nu vor mai trebui să achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice formă, după intrarea în vigoare a OUG, pot cere restituirea acestuia.
În prezent, persoanele fizice care au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligația plății impozitului aferent venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News