Connect with us
Advertisement

Actualitate

Darius Vâlcov, ”mentorul Revoluției Fiscale ” condamnat la 8 ani de închisoare cu executare. Decizie la ÎCCJ

valcov

Publicat

Fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov, în prezent consilier în aparatul de lucru al prim-ministrului, a fost condamnat joi, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 8 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.

În dosar, Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil.

Pentru infracțiunea de trafic de influență, Darius Vâlcov a primit 4 ani de închisoare. Pentru infracțiunea de spălare de bani, fostul ministru a primit 6 ani, iar pentru operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, încă 2 ani. După contopirea pedepselor, ICCJ a decis condamnarea la închisoare pentru o perioadă de 8 ani.

ICCJ a decis și confiscarea banilor pe care Darius Vâlcov i-ar fi primit ca mită. Este vorba de 6,2 milioane lei. Instanța a menținut, totodată, sechestrul pe bunurile ridicate la perchezițiile făcute în 2015 în acest dosar, adică circa 170 de tablouri și alte opere de artă, trei lingouri de aur și diverse sume de bani.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, omul de afaceri Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câştige licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuţie a acelor lucrări.

În urma intervenţiilor lui Darius Vâlcov, firma lui Berna a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de de peste 78 de milioane de lei, susţin procurorii.

După câştigarea acestor contracte de către firma lui Berna, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov ar fi mers periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe a câte 400.000 de lei. Banii erau daţi când Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii, au mai arătat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Ulterior, în perioada aprilie-decembrie 2011, Vâlcov ar mai fi primit de la omul de afaceri 2,5 milioane de lei, în cinci tranşe a câte 500.000 de lei. Anchetatorii au mai stabilit că Darius Vâlcov ar mai fi primit 3.080.000 de lei, în perioada 2012- 2013, tot de la Berna, prin intermediul mai multor firme.

Pentru a recupera banii de la fostul ministru, DNA i-a pus sechestru pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 de lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro şi 73.077 de dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei şi 600.000 de lei.

sursă: digi24.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement