Actualitate
”Dăruiește o carte”, campanie inițiată de polițiștii din cadrul IPJ Alba, de Ziua Internațională a Copilului

,,O carte este un dar pe care îl poți deschide iar și iar.” Ghidați de cuvintele lui Garrison Keillor și de valoarea incontestabilă a cărților, polițiștii din Alba, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, au inițiat campania ,,Dăruiește o carte! Crește o comunitate de cititori”.
Din dorința de a le stimula interesul pentru lectură și de a contribui la dotarea unei școli, dintr-o zonă rurală, cu volume pentru copii, polițiștii s-au mobilizat și au donat cărți pentru elevii Școlii Primare ,,Învățător Neag Viorel” din satul Trifești, comuna Horea.
Astăzi, 30 mai 2025, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au lăsat în urmă, pentru câteva ore, agitația orașului și au pornit spre satul Trifești, un areal fermecător din Țara Moților, unde au fost întâmpinați de liniștea și zâmbetele copiilor de la munte, cărora le-au adresat și câteva recomandări.
Recunoștința micilor cititori le-a umplut sufletul de bucurie polițiștilor care s-au întors la serviciu, pentru a-și relua activitățile, cu promisiunea că această campanie își va continua cursul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News