Connect with us
Advertisement

Economie

Datoria țării a ajuns la 50% din PIB. Legea responsabilității fiscale: Salariile la stat trebuie ÎNGHEȚATE și cheltuielile, reduse

Când intră pensiile pe septembrie

Publicat

Datoria guvernamentală s-a majorat la 50% din PIB, de la 49,2% cât era la sfârşitul lunii aprilie.

În această situație, legea responsabilității fiscal-bugetare prevede că Guvernul va trebui să prezinte public un program pentru reducerea poverii. Aceeași lege spune că trebuie să înghețe cheltuielile cu salariile din sectorul public, dar și să ia alte măsuri de austeritate.

Ce măsuri trebuie să ia guvernul și de ce

Legea responsabilității fiscal-bugetare prevede că Guvernul va trebui să prezinte public un program pentru reducerea poverii și trebuie să înghețe cheltuielile cu salariile din sectorul public, dar și să ia alte măsuri de austeritate.

De altfel, legea prevede că ”datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, nu va depăşi 60% din produsul intern brut”.

Adică interzice ca aceasta să crească mai mult de 60% din PIB.

Datoria a mai depășit 50% din PIB și la începutul anului, dar Guvernul nu a luat nici o măsură.

Ce prevede legea responsabilității

ART. 13

Limite pentru datoria publică calculată conform metodologiei Uniunii Europene:

1. Dacă datoria publică depăşeşte 45% din produsul intern brut, dar se situează sub 50% din produsul intern brut, Ministerul Finanţelor Publice prezintă Guvernului un raport privind justificarea creşterii datoriei şi prezintă propuneri pentru menţinerea acestui indicator la un nivel sustenabil.

2. Dacă datoria publică depăşeşte 50% din produsul intern brut, dar se situează sub 55% din produsul intern brut:

  • a) Guvernul prezintă public şi aplică în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii
    datoriei publice în produsul intern brut;
  • b) programul prevăzut la lit. a) cuprinde, fără a se limita la acestea, şi măsuri care determină
    îngheţarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public;
  • c) măsurile cuprinse în programul prevăzut la lit. a) se aplică prin aprobarea unui act normativ la
    nivel de lege, astfel încât să se asigure aplicabilitatea măsurilor într-un termen cât mai scurt, cel
    mai târziu în semestrul următor celui în care s-a constatat depăşirea procentului de datorie
    publică.

3. Dacă datoria publică depăşeşte 55% din produsul intern brut, dar se situează sub 60% din
produsul intern brut:

  • a) se aplică prevederile pct. 2;
  • b) Guvernul iniţiază măsuri care să determine îngheţarea cheltuielilor totale privind asistenţa
    socială din sistemul public;
  • c) măsurile prezentate potrivit lit. b) se aplică prin aprobarea unui act normativ la nivel de lege,
    astfel încât să se asigure aplicabilitatea acestora într-un termen cât mai scurt, cel mai târziu în
    semestrul următor celui în care s-a constatat depăşirea procentului de datorie publică.

DOCUMENT: Legea poate fi vizualizată AICI.

„Indicatorul datorie guvernamentală calculat în conformitate cu metodologia Uniunii Europene, pe baza datelor preliminate, exprimat ca procent în PIB se situează la nivelul de 50,2% din PIB, la sfârșitul lunii ianuarie 2022 și respectiv la nivelul de 50,6% din PIB, la sfârșitul lunii februarie 2022” – document publicat de Ministerul Finanțelor.

Cât de mare e datoria României

Datoria pe termen mediu şi lung a crescut, în mai, la 595,228 miliarde de lei, iar cea pe termen scurt a scăzut la 19,110 miliarde de lei.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 508,012 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 96,202 miliarde de lei.

O sumă de 276,535 miliarde de lei era datorie guvernamentală în lei, 281,56 miliarde de lei reprezenta datorie guvernamentală în euro şi 54,854 miliarde de lei datorie în dolari americani (echivalent).

Datoria administraţiei publice centrale se ridica, la sfârşitul lui mai, la 597,478 miliarde lei, din care 578,385 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în euro (278,74 miliarde de lei, echivalent) şi în lei (262,5 miliarde de lei).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 16,861 miliarde de lei, din care 16,843 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 315,596 miliarde de lei (25,7% din PIB), din care 310,888 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,708 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale, scrie Agerpres.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 15.08.2022 at 12:47

    Ţi-ai găst-o. Cu proştii de la guvernare să faci program de reducerea poverii fiscale ? La gradul lor de calificare nici nu-i interesează aşa ceva, că-şi prind urechile şi iese şi mai prost.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement