Actualitate
De ce nu e bine să dăm lapte la pisică, chiar dacă îi place mult. Ce spun studiile

De ce nu e bine să dăm lapte la pisică, chiar dacă îi place mult: Studiile recente demonstrează că majoritatea pisicilor sunt intolerante la lactoză, devenind incapabile să digere acest zahăr după vârsta de 6-12 săptămâni.
Laptele de vacă, plin de lactoză, provoacă la pisici simptome precum diaree, balonare şi dureri abdominale, avertizează specialiştii.
„Diareea cronică poate duce la deshidratare severă şi chiar la deces în cazurile grave”, explică cercetătorii.
- Ce să îi dăm, dacă nu lapte: Pisica ta are nevoie doar să bea apă. Accesul la apă curată o va menține hidratată și fericită. Dacă crezi că pisica ta nu bea suficient, încearcă să pui mai multe boluri cu apă împrăștiate prin casă și reîmprospătează-le și curăță-le regulat. Reține că multor pisici nu le place ca bolurile lor cu mâncare și apă să fie în același loc. De asemenea, ai putea încerca o fântână cu apă pentru pisici, deoarece multe pisici vor prefera să bea apă curgătoare.
De ce nu e bine să dăm lapte la pisică, deși pare să-i placă
Pisicile sunt însă atrase de laptele de vacă datorită conținutului ridicat de proteine şi grăsimi, precum şi efectului calmant al cazeinei.
Tradiţia de a hrăni pisicile cu lapte datează din vremurile când aceste animale au început să fie domesticite, în urmă cu peste 9.000 de ani.
Medicul scoţian Gordon Stables recomanda încă din 1877 ca pisicile să aibă permanent acces la lapte, iar această imagine a fost amplificată de-a lungul timpului prin artă, literatură şi filme.
Experţii recomandă proprietarilor să evite complet laptele de vacă în dieta pisicilor, indiferent cât de mult par acestea să-l aprecieze.
Nici măcar laptele fără lactoză sau alternativele vegetale nu sunt considerate benefice pentru feline, potrivit Mediafax.
„Nu daţi lapte pisicii dumneavoastră. Nu are nevoie de el şi este probabil să îi provoace mai multă durere decât beneficii”, concluzionează cercetătorii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News