Scandalul de la Grădinița nr. 12 din Alba Iulia nu pare a se apropia de final. Zeci de părinți amenințau cu proteste vineri, după ce aflaseră că directoarea Veronica Suciu ar putea fi demisă din funcție de către șeful IȘJ, Dorin Sandea, pe motiv că ar fi incompatibilă pentru funcția de director al grădiniței, în condițiile în care este și președinte al fundaţiei prin care se încasează de la părinții copiilor câte o taxă de 100 lei pentru programul "step by step". 

Publicitate

Părinții se tem că, prin demiterea directoarei, programul „step-by-step” prin care sunt educați copiii ar putea dispărea, ceea ce ar afecta calitatea actului didactic din instituție. Pentru că vineri, fiind plecat din localitate, Sandea nu a dat nicio declarație referitoare la decizia pe care își propune să o ia, Alba24.ro l-a contactat pe inspectorul șef al IȘJ Alba, pentru a obține detalii. Pornit de un părinte nemulțumit că trebuie să plătească 100 lei pe lună pentru un program educațional special, în ciuda faptului că grădinița este de stat, scandalul ”demiterii” directoarei este, practic, cel mai fierbinte subiect al acestui început de săptămână.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Potrivit inspectorului general IŞJ Alba, situația este certă: actuala directoare a Grădiniţei nr. 12, Veronica Suciu, va fi înlocuită din funcție pentru că ocupă, în același timp, un post de conducere la grădiniță, dar şi la fundaţia pe care a înființat-o pentru a finanța programul "step by step". Sandea spune că acest lucru nu va afecta în niciun fel derularea programului care îi atrage pe mulți dintre părinți la această grădiniță.

„Directoarea nu va fi demisă, ci se va dispune încetarea detaşării din funcţia de director al instituţiei. Îşi va continua activitatea în cadrul instituţiei ca profesor în învăţământul preşcolar. Nu este legal ca o persoană să ocupe funcţia de director atât la o instituţie de stat cât şi la una privată”, spune Sandea.

Publicitate

„Se vor lua nişte măsuri acolo, care nu au nicio legătură cu step-by-step-ul. Step-by step a funcţionat, părinţii sunt mulţumiţi, reiese din tot ce s-a discutat acolo cu ei, colegii care au fost în unitate au făcut verificări legat tot ce înseamnă sesizarea respectivă, legalitatea perceperii de taxă, pentru că în esenţă asta era problema”, a precizat inspectorul general din cadrul IŞJ Alba.

Dorin Sandea a spus că în cadrul Grădiniţei nr. 12 sunt alte probleme ce ţin de conducerea şi de obligaţiile legale ale conducerii unei grădiniţe de stat. Practic, potrivit acestuia, directoarea grădinţei, Veronica Suciu, nu şi-a respectat o serie de obligaţii.

Publicitate

„Avizul dat de Ministerul Educaţiei în perioada 2004-2005, privind obţinerea înregistrării juridice a Fundația <Veronica>, fundaţia s-a înfiinţat ca persoană fizică juridică cu menţiunea expresă că nu ţine locul de demersuri legale pentru a putea funcţiona sau presta activităţi tip grădiniţă. Fundația, care acum funcționează în clădirea grădiniței, ar fi trebuit să deţină o altă locaţie unde să îşi defăşoare activităţile, fiind una particulară”, spune Sandea.

Sandea: „Fiind o grădiniță de stat, Veronica Suciu era obligată să accepte şi copiii ai căror părinţi nu voiau să plătească suma de 100 de lei/lună”

Publicitate

Dorin Sandea spune că pentru a putea derula programul "step-by-step", Grădiniţa nr. 12 ar fi trebuit să aibă mențiunea „step” pe antetul unităţii, astfel încât părinţii să poată fi îndrumaţi spre alte unităţi de stat dacă voiau să îşi înscrie copiii în grupe tradiţionale şi că în acest caz directoarea unităţii era obligată să accepte şi copiii ai căror părinţi nu voiau să plătească suma de 100 de lei/lună, „pentru că în cele din urmă este o grădiniţă de stat şi nu una particulară”.

Aceeași situație de 9 ani. De ce s-a sesizat IȘJ abia acum?

Publicitate

Fundația „Veronica”, prin care se încasează sumele de 100 lei/lună/copil pentru finanțarea programului "step by step", pentru care statul nu asigură sprijin, a fost înfiinţată în 2005 și funcționează în același fel de atunci. Întrebat de ce s-a sesizat abia acum, devreme ce este vorba despre o situație ce se petrece de câțiva ani, inspectorului general Dorin Sandea a spus că a aflat de această asociaţie în urma plângerii făcută publică de un părinte : „Nu am știut de existența acestei situații”.

În ceea ce priveşte motivul pentru care până acum, mai exact în aceşti nouă ani de existenţă a Fundației „Veronica”, nu s-a luat nicio măsură, Dorin Sandea a spus că „există şi acest argument <aşa a fost şi până acum>. Da, dar până acum nu s-au sesizat aceste lucruri”.

Publicitate

„Este şi o anumită agitaţie pe tema detaşării, doamna este director dacă nu mă înşel din 2000-2001 la Grădiniţa nr. 12, sigur este deja o continuitate de atâţia ani. Probabil o astfel de încetare a detaşării creează probabil şi doamnei şi colegilor anumite semne de întrebare” , a precizat inspectorul general IŞJ Alba.

„Trebuie să existe un singur director, nu doi în aceeași unitate, la fel cum trebuie să existe un singur contabil, nu doi. Sunt nişte probleme pur tehnice, care nu afectează cu nimic interesele părinţilor. Doamna directoare este foarte competentă din toate punctele de vedere, atât la nivelul calităţilor de dascăl, cât şi manageriale. Pe linie strict profesională, ca dascăl, competențele ei nu sunt contestate”, a mai spus Sandea.

Publicitate

Inspectorul general al IŞJ Alba a spus că a vorbit cu directoarea Grădiniţei nr. 12 pentru a stabili întâlniri cu părinţii revoltaţi, pentru a le explica că plecarea din funcţia de conducere a Veronicăi Suciu nu înseamnă desființarea programului "step by step", care va continua ca și până acum în cadrul unităţii de învăţământ preşcolar.

Referitor la memoriul redactat de părinţii care au copii înscrişi la Grădiniţa nr. 12, Dorin Sandea a spus că l-a citit şi este înregistrat la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba.

Publicitate

A doua demisie dispusă de Sandea: inspectoarea pentru învățământ preuniversitar, Eugenia Ignat

Directoarea Grădiniței nr. 12, Veronica Suciu, nu este singura care a intrat în vizorul inspectorului general Dorin Sandea și este pasibilă de demitere pe motiv de „incompatibilitate”. În aceeași situație se află și sora acesteia, Eugenia Ignat, inspectoare pentru învățământ preuniversitar, din același motiv. Sandea susține că Eugenia Ignat avea responsabilitatea de a sesiza la IȘJ orice situație de acest gen de la vreo grădiniță din județ, însă fiind vorba de una condusă de sora ei, șeful IȘJ  suspectează că ea nu ar făcut verificările necesare.

Publicitate

Sandea a precizat că obligaţia, prin ordin de ministru, de verificare şi respectare a legalităţii la tot ce înseamnă parteneriat cu fundaţii, asociaţii, mai exact legalitatea relaţiilor dintre o grădiniţă de stat şi o asociaţie privată este şi a inspectorului de specialitate. În acest caz, atribuţia de sesizare a unor nereguli tehnice îi revenea inspectorului pentru învățământul preșcolar din cadrul IŞJ Alba, Eugenia Ignat, care este şi sora directoarei Veronica Suciu.

În ceea ce priveşte încetarea detaşării din funcţia de director, inspectorul general IŞJ Alba a spus că în ultimul an, altor 10 directori ai unor unităţi de învăţământ din judeţ li s-a mai aplicat măsura, dar din alte motive decât cel în cauză.

Toți directorii care i-au înlocuit pe cei cărora nu le-a fost prelungită detașarea au avut susținerea PSD, partidul din care face parte și Dorin Sandea. Actualul inspector şcolar general a fost inclus chiar pe o listă de candidați la alegerile locale (poziția 10 din lista de consilieri județeni a USL). Pe lângă acest aspect, potrivit Legii Educației,  la numirea în funcția de inspector general, Dorin Sandea nu a întrunit condițiile pentru ocuparea acestui post, nefiind membru al Corpului Național al Experților în Management Educațional. Șeful Inspectoratului Școlar Alba și-a ”rezolvat” includerea în CNEME câteva luni mai târziu, după numirea în funcție.

Urmăriți întregul parcurs al situației produse la Grădinița nr. 12 din Alba Iulia, accesând link-ul de mai jos, în care veți găsi trimiteri la articole anterioare, publicate pe această temă, de la început:

Șeful IŞJ Alba vrea să o demită pe directoarea Grădiniței nr. 12 din Alba Iulia. Părinții sunt pregătiți să protesteze împotriva măsurii