Sala Unirii din Alba Iulia va găzdui joi, 23 noiembrie, de la ora 10.00, deschiderea oficială a sesiunii științifice a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, „99 de ani de la Marea Unire (1918-2017)". 

Lucrările ştiinţifice vor fi susţinute pe parcursul a două zile, în perioada 23-24 noiembrie, în cadrul a trei secţiuni: Arheologie, Istorie şi Restaurare-Conservare, la care anul acesta se adăugă  și Secțiunea anuală a Comisiei de Istorie a Orașelor din România, având ca temă: „Calamitățile naturale, marile incendii și epidemiile în trecutul orașelor”.

Publicitate

Manifestare tradiţională şi de prestigiu organizată de muzeul albaiulian, sesiunea de anul acesta se bucură de prezenţa a numeroşi specialişti proveniţi din importante centre muzeale şi ştiinţifice din țară (Alba Iulia, Bucureşti, Bistrița, Brăila, Tulcea,  Timișoara, Iași, Suceava, Satu Mare, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Deva, Turda, Oradea, Târgu Mureș).

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Vezi AICI programul.