Actualitate
De la 1 august: Salariile de bază ale personalului nedidactic se majorează cu 12 la sută. Creşteri de venit pentru peste 60.000 de angajaţi
Din 1 august, cresc cu 12 la sută salariile personalulului nedidactic din şcoli, licee, inspectorate, universităţi şi biblioteci. Decizia a fost luată marţi de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă.
Potrivit Executivului, salariile de bază ale personalului nedidactic din învățământul preuniversitar de stat, inspectoratele școlare și unitățile conexe, instituțiile de învățământ superior de stat și din bibliotecile centrale universitare se majorează cu 12% față de luna iulie 2015.
Ordonanța de urgență aprobată marţi odifică OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 și include şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Potrivit actului normativ, va crește, de asemenea, cu 12% cuantumul sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte din salariul de bază, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
De această majorare salarială vor beneficia 53.848 de persoane din învățământul preuniversitar de stat și 7.468 de persoane din învățământul universitar.
Impactul bugetar pentru aplicarea acestor creșteri salariale este estimat în acest an la 38,6 milioane de lei, iar pentru anul 2016 la 115,8 milioane de lei.
Personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul de stat beneficiază de creșteri salariale cu 5% începând cu 1 martie 2015 și cu încă 5% începând cu 1 septembrie 2015, în baza OUG nr. 83/2014, respectiv Legea nr. 71/2015 de aprobare a acestei ordonanțe.
În Acordul încheiat între Guvernul României și reprezentanții Federațiilor Sindicatelor din Învățământ, unul dintre puncte viza creșterea salariilor personalului nedidactic din învățământ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News