Connect with us
Advertisement

Eveniment

De la 1 iulie: noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave, inclusiv pentru persoanele neasigurate. Precizările CNAS

Publicat

De la 1 iulie: noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave, inclusiv pentru persoanele neasigurate. Introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate, pe principalele paliere de asistenţă medicală, în scopul depistării unor afecţiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravidă şi HIV/SIDA, constituie principala noutate a modificărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie.

Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în asistenţa medicală primară se prevede ca medicii de familie să poată trimite şi persoanele neasigurate la analize şi la consultaţii de specialitate decontate de casa de asigurări de sănătate, în cazul în care respectivul pacient ar putea avea o boală oncologică.

Noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave, disponibile de la 1 iulie

Medicii de familie vor putea emite bilete de trimitere şi pentru persoanele neasigurate, în vederea testării acestora pentru virusurile hepatitice B şi C, precum şi pentru virusul HIV la gravidă, analizele respective urmând de asemenea să fie decontate de CAS.

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate clinică vor fi acordate servicii persoanelor neasigurate pentru depistarea şi confirmarea diagnosticului de afecţiune oncologică, respectiv consultaţii, proceduri diagnostice şi servicii medicale în scop diagnostic-caz, medicii de specialitate putând emite bilete de trimitere la analize şi către unităţile sanitare cu paturi, pentru spitalizări de zi, în vederea confirmării afecţiunii amintite.

Se va renunţa la condiţia impusă furnizorilor care efectuează serviciile complexe de tip diagnostic-caz din ambulatoriu de a avea atât ambulatoriu de specialitate clinic, cât şi structură de spitalizare de zi în specialitatea respectivă, excepţie făcând, de pildă, serviciile în scop diagnostic-caz acordate gravidelor cu risc crescut.

Totodată, se creează posibilitatea ca unele servicii medicale în scop diagnostic-caz să se poată acorda de unităţi medicale mobile şi caravane medicale, pentru a permite accesul persoanelor din zone izolate la servicii de depistare precoce a afecţiunilor oncologice, precum cancerul de sân şi col uterin.

Corelat cu noutăţile din pachetele de servicii de la nivelul asistenţei primare şi de specialitate din ambulatoriul clinic, furnizorii de servicii paraclinice vor putea efectua şi deconta analizele prescrise pentru persoanele neasigurate pe biletele de trimitere emise de medicii de familie şi de medicii specialişti, iar unităţile spitaliceşti vor putea deconta serviciile de spitalizare de zi acordate persoanelor neasigurate cu suspiciune de afecţiune oncologică, pentru confirmarea diagnosticului.

Pentru persoanele asigurate se introduc servicii psihologice specializate, furnizate de psihologi cu formare complementară în psiho-oncologie, recomandarea acestui tip de servicii putând fi făcută de medicii specializaţi sau supraspecializaţi în chirurgie oncologică, oncologie medicală, hematologie, oncologie şi hematologie pediatrică, radioterapie, precum şi de medicii care acordă servicii de îngrijiri paliative în ambulatoriu.

Până la 30 iunie 2025 va exista o perioadă de tranziţie în care serviciile psihologice vor mai putea fi acordate bolnavilor oncologici şi de psihologii fără formare complementară în psiho-oncologie.

Conform sursei citate, în acord cu Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, aprobat prin Legea nr. 293/2022, de la 1 iulie se schimbă şi modul de raportare şi decontare a serviciilor acordate persoanelor cu suspiciune oncologică, dar şi bolnavilor de cancer, la nivelul unor categorii de furnizori de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate.

Furnizorii respectivi vor ţine evidenţe distincte ale serviciilor acordate persoanelor menţionate, iar finanţarea acestor servicii se va face de asemenea separat, prin acte adiţionale la contractele existente.

Pentru serviciile de diagnosticare oncologică acordate persoanelor neasigurate, finanţarea nu se va face din contribuţiile plătite de asiguraţi, ci de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către FNUASS, la fel urmând să se finanţeze şi testeze persoanelor neasigurate în scopul depistării hepatitelor cronice B şi C, precum şi a infecţiei HIV la gravidă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement