Connect with us
Advertisement

Actualitate

De la 1 mai, tratamente de radioterapie decontate de stat şi unităţile private, pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice

Publicat

radioterapie De la 1 mai, pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de un subprogram de radioterapie distinct, în cadrul programului național de oncologie. Potrivit Ministerului Sănătăţii, până la această dată, va fi implementat cadrul legislativ care să permită derularea respectivului subprogram.

„Radioterapia este sectorul cel mai vitregit din oncologie. Avem încă pacienți pe listele de așteptare pentru aceste proceduri. Până anul acesta, România nu a dezvoltat un sistem național de radioterapie.

Anul acesta am schimbat modul de organizare și implementare a programelor naționale de sănătate și, așa cum am promis la începutul mandatului meu, am elaborat un subprogram exclusiv de radioterapie care va beneficia de alocarea unui buget distinct, fapt ce va permite o mai mare predictibilitate și adaptare la nevoile reale ale pacientului oncologic. În cadrul acestuia, tratamentele de radioterapie vor fi decontate integral atât în unitățile sanitare de stat, cât și în cele private”, a declarat marți ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit comunicatului de presă.

Anul trecut, Ministerul Sănătății a semnat un Acord cu Banca Mondială pentru deschiderea de noi centre de radioterapie, numărul acestora fiind „deficitar în prezent”. Proiectul va beneficia de 40 de milioane de euro prin programul cu Banca Mondială.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement