Connect with us
Advertisement

Economie

De luni pot fi accesate 2,73 miliarde de euro din PNRR. Cât pot primi localitățile din Alba și investițiile vizate

Publicat

De luni, autorităţile publice locale vor putea accesa fonduri pentru dezvoltarea localităţilor şi a unei infrastructuri moderne şi prietenoase cu mediul, a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul a amintit că ghidul publicat prin Ordinul de ministru nr. 999/2022 a fost în consultare publică din 4 februarie. Cererile vor putea fi depuse în mod transparent, digital, online, pe platforma pregătită de Ministerul Dezvoltării, cu ajutorul unei suprafeţe dedicate, care funcţionează deja pentru depunerea cererilor pentru Valul renovării, program finanţat de minister prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Aplicaţia digitală se deschide, pentru familiarizare, miercuri, a mai spus ministrul. Cererile depuse până în 16 mai, ora 10.00, vor avea scopul de a familiariza beneficiarii cu platforma, iar încărcarea şi accesarea Fondului Local se vor putea face doar după deschiderea oficială a apelurilor, din 16 mai.

Cererile de finanţare pot fi depuse până pe 30 iunie, fondurile sunt prealocate pe fiecare categorie de UAT, dar fiecare categorie de investiţie are un buget maxim, care nu poate fi depăşit, potrivit Ministerului Dezvoltării.

„Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanţează şi reabilitarea termică şi seismică a clădirilor publice şi rezidenţiale, cu un buget de 2,82 miliarde de euro, pentru care apelurile de proiecte au fost lansate în 1 aprilie, iar fondurile au fost accesate deja în proporţie de peste 70%. Acum, cu o lună şi jumătate înainte de termenul asumat, vom lansa şi apelurile de proiecte pentru Fondul Local, altă componentă a PNRR gestionată de Ministerul Dezvoltării”, a declarat Cseke Attila.

În această schemă de finanţare sunt prevăzute fonduri prealocate, garantate pentru fiecare comună, oraş, municipiu care depune solicitări de finanţare pentru investiţiile ce pot fi accesate.

Sume prealocate: 12,5 milioane de euro pentru Alba Iulia și alte reședințe de județ

Suma prealocată pentru fiecare reşedinţă de judeţ, inclusiv Alba Iulia, este de 12.493.000 euro. Pentru celelalte municipii din județ și din țară, suma este de 4.193.550 euro.

Fiecare comună are o sumă prealocată în valoare de 324.770 euro, iar fiecare oraş poate accesa 3.189.815 euro.

Din Fondul Local, comunităţile locale, cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării, pot construi, la nivel naţional, în total 5.522 de locuinţe pentru tineri şi specialiştii din sănătate şi învăţământ, eficiente energetic, vor putea fi înnoite parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala şi 13.200 puncte de reîncărcare.

De asemenea, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.

Anterior publicării Ghidului solicitantului, a fost publicat şi Ordinul de ministru pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat necesare implementării apelurilor de proiecte din Fondul Local.

sursa foto: arhivă, site Ministerul Dezvoltării

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement