Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Expoziţia Chinologică Alba Carolina Cup 2013 la Alba Iulia. Best in Show în prima zi, un bichon frise din Finlanda

YouTube video

Publicat

Alba Iulia găzduieşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Expoziţia Chinologică „Alba Carolina Cup”. Cele mai frumoase exemplare canine din mai multe rase au intrat în atenţia arbitrilor, care le-au apreciat calităţile şi îi aleg pe cei mai buni. Evenimentul se desfăşoară în Cetatea Alba Carolina, Traseul de Nord.

Competiția din acest an reuneşte la Alba Iulia peste 600 de “campioni în lesă” de pe tot continentul european. Ajuns la a IV-a ediție, evenimentul organizat de Asociația Chinologică Alba alături de Primăria Municipiului Alba Iulia și Asociația Copard, cu sprijinul Consiliului Județean Alba, oferă șansa proprietarilor de câini de rasă, de orice dimensiune și de orice vârstă, să-și evalueze cei mai buni prieteni și să se distreze într-o atmosferă inedită, în Cealaltă capitală. În afara handler-ilor, la Alba Iulia sunt prezenți retaileri importanți din industria animalelor de companie, arbitri internaționali și reprezentanți ai asociațiilor chinologice din România și Europa.

Iubitorii de animale din Alba Iulia vor avea șansa să urmărească şi mâine evoluțiile raselor canine. Arbitrii evaluează frumusețea, capacitatea de lucru a câinilor, indicatori fizici, personalitatea animalelor, dar si capacitatea handler-ilor de a relaționa cu câinele.

Sâmbătă a fost premiat cel mai frumos câine al zilei (Best In Show). Este vorba despre un bichon a poile frise din Finlanda, reprezentantul grupei a noua.

Duminică va fi ales Supreme Best In Show – cel mai frumos dintre câștigătorii celor două zile de concurs şi al secţiunii Junior. Dincolo de competiția convențională, iubitorii de câini au șansa să discute cu profesioniști din domeniu despre tot ce-i interesează și îi aproprie în pasiunea lor comună: diete, antrenamente, întreținere, medicină veterinară etc. Evenimentul are menirea de a arăta tuturor capacitățile extraordinare pe care le au companionii noștri cu patru picioare, adaptați unui stil de viață umanizat, modelat cu atenție și dragoste de către proprietarii lor. Un prilej de inspirație pentru toți cei care își doresc să afle mai mult despre Ciobănescul Românesc Mioritic sau drespre rasele molossoide va fi acela al cluburilor: Dac Moloss Club și Mioritic Club.

Competiția de la Alba Iulia este singura din România cu intrare gratuită pentru public.

Accesul în expoziție a câinilor care nu participă la concurs este interzisă.

Duminică, evenimentul continuă cu următorul program:

18 august 2013

07.00 – 10.00  Accesul câinilor participanți în expoziție, control sanitar-veterinar

10.00 Deschiderea oficială a expoziției – intonarea Imnului de Stat

10.10 – 13.30  Arbitrajul câinilor la ringuri

13.30 Best In Show și Supreme Best In Show

Alba Iulia figurează în calendarul competițional oficial al Federației Chinologice Internaționale din anul 2010.

Asociaţia “Copard” a realizat, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, un documentar în care prezintă crescătorii de Copoi Ardelenesc din Transilvania. “Sigur că ei nu sunt singurii cunoscători, sigur că sunt mult mai mulţi cei care-l iubesc, iar unii dintre cei mai pasionaţi dintre ei, deja nu mai sunt, dar am încercat să adunăm aici mărturiile câtorva dintre foarte înfocaţii, împătimiţii şi experimentaţii vânători şi crescători de Copoi Ardeleneşti. Totodată, şi cei mai apropiaţi nouă şi unii de alţii”, a precizat preşedintele Asociaţiei, Teodor Dan.

Copoiul ardelenesc este o rasă de câine de vânătoare, un gonitor-hărțuitor, cu excelente calități de a mâna și opri vânatul, dar poate fi folosit pentru căutare. Având simţul olfactiv deosebit de dezvoltat, este capabil să caute perseverent pe urme reci, dar și proaspete, potrivit wikipedia.

Vedeţi aici documentarul:

YouTube video

Foto: Cosmin NISTOR

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. info

    vineri, 16.08.2013 at 20:41

    Ne puteti spune locatia expozitiei???

    • Bogdan Goangă

      duminică, 18.08.2013 at 07:20

      Santurile de Nord

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement