Actualitate
De MARŢI: „Pedalăm pentru România”. 250 de biciclişti, în marş, din București, Timișoara și Iași până la Alba Iulia
Aproape 250 de bicicliști amatori vor pleca pe 26 iunie, din patru orașe tradiționale, pentru a se reuni, 5 zile mai târziu, la Alba Iulia. Zeci de localități străbătute cu 20 de km/h, 100 de kilometri/zi, 500 de kilometri de pedalat. Acestea sunt principalele coordonate ale „Pedalăm pentru România”, marș pe bicicletă dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire.
Tura se adresează amatorilor de ciclism, tuturor celor preocupați de sport, dar și celor care își doresc să dea, prin efortul lor, un mesaj de drag pentru România, în anul Centenarului, transmit organizatorii.
Cicliștii vor străbate 100 de kilometri în medie, fiecare zi, cu o viteză de 22 de km/h, cu pauze fixate la 20-30 de kilometri, în funcție de dificultate. Sosirea este programată în 30 iunie, la Alba Iulia.
Marșul este unul asistat, pe parcursul întregului traseu participanții fiind însoțiți de un autocar pentru odihnă și situații speciale, mașini tehnice pentru urgențele legate de biciclete, salvare și mașini care delimitează coloana.
Plecarea din fiecare oraș se va face la ora 9.30, astfel:
Iași: Palatul Culturii, lângă statuia lui Ștefan Cel Mare
Timișoara: Piața Operei, în faţa Operei
București: Piața Palatului, lângă statuia lui Carol I de pe Calea Victoriei (langa BCU)
Drobeta Turnu Severin: din fața Monumentului Eroilor
Plecările sunt deschise pentru public. În regim „free rider”, ciclistul participant își asigură cazarea pe tot parcursul deplasării, masa, logistica și întoarcerea acasă, plătind doar logistica de care se folosește. Înscrierile sunt închise, dar cine dorește se poate alătura fără niciun anunț. În acest caz, bicicliștii interesați pot însoți grupul pe orice distanță, atâta vreme cât se îngrijesc, în regim propriu, de cazare, masa și variante de întoarcere acasă.
Cei interesați se pot alătura plutonului și în orașele pe traseu.
Locaţiile de popas (se ajunge seara şi se pleacă la 8.30 dimineața):
Echipa Basarabiei si Moldovei:
26 iunie – Piatra Neamţ
27 iunie – Gheorgheni
28 iunie – Târgu Mureş
29 iunie – Mediaş
Echipa Ardealului si Banatului:
26 iunie – Arad
27 iunie – Oradea
28 iunie – Zalău
29 iunie – Turda
Echipa Munteniei si Dobrogei:
26 iunie- Sinaia
27 iunie – Băile Tuşnad
28 iunie – Sighişoara
29 iunie – Sibiu
Întoarcerea participanților înscriși se face duminică, 1 iulie, cu autocarul, pentru biciclete existând transport separat.
Evenimentul este non-profit și este organizat de Asociația “Cu Bicicleta Departe”, pornită de echipa (Lucian Mîndruță și Mircea Olaru) care de 12 ani organizează “Cu bicicleta la mare”.
sursa foto: arhivă (organizatorii evenimentului)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News