Connect with us
Advertisement

Actualitate

De miercuri reîncepe programul RABLA. Vezi condițiile și actele necesare ce trebuie prezentate de cumpărător

Publicat

A doua sesiune a Programului Rabla 2012 pentru persoanele fizice începe miercuri bugetul alocat de Administraţia Fondului pentru Mediu fiind de 57 de milioane de lei. Ministerul Mediului anunță că acest plafon va permite scoaterea din uz a 15.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani 

Cele 15.000 de tichete vor fi repartizate începând de mâine către colectori, iar persoanele fizice care deţin maşini mai vechi de zece ani se pot dresa firmelor colectoare, începând cu aceeaşi dată, în vederea casării acestor autoturisme, se arată în comunicatul Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Reprezentanţii ministerului au precizat că sesiunea pentru persoanele juridice se află în etapa de depunere a dosarelor, care se desfăşoară în perioada 23aprilie – 31 august. Ca şi în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 de lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice.

Condiţii 
1. Autovehicolul uzat este orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială uşoară înmatriculat/a în România, având o vechime mai mare sau egală cu 10 ani de la anul fabricaţiei, care conţine cumulativ următoarele componente esenţiale: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
2. Voucherul emis pentru fiecare autovehicul are valoarea nominală de 3.800 de lei. Se pot folosi maximum 3 vouchere la achiziţionarea unui autovehicul nou.

Acte necesare, care trebuie prezentate de cumpărător împreună cu tichetele valorice 
– certificat de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizata,
– certificat de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizata,
– certificat de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, în original;
Condiţii de acordare a primei de casare
Persoane fizice 
Beneficiază de prima de casare proprietarul persoană fizică, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) a predat colectorului validat autovehiculul uzat, obţinând certificatul de distrugere, sau a dobândit tichetul valoric şi documentele aferente de la un proprietar persoană fizică.
b) a radiat din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat, obţinând certificatul de radiere;
c) a prezentat colectorului validat care a eliberat certificatul de distrugere dovadă radierii din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, obţinând tichetul valoric;
d) s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou, în bază tichetului valoric şi a documentelor aferente, obţinând notă de înscriere;
e) a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat notă de înscriere.

Persoane juridice 
Beneficiază de prima de casare proprietarul persoană juridică română sau proprietarul operator economic fără personalitate juridică, cu sediul profesional în România, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) i-a fost aprobat dosarul de acceptare şi este inclus pe lista proprietarilor acceptaţi, publicată pe pagină de internet a Autorităţii;
b) a predat colectorului validat autovehiculul uzat, obţinând certificatul de distrugere şi tichetul valoric;
c) a radiat din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat, obţinând certificatul de radiere;
d) s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou, în bază tichetului valoric şi a documentelor aferente, obţinând notă de înscriere;
e) a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat notă de înscriere.
Acte necesare pentru proprietarii de maşini vechi, în vederea predării acestora:
a) actul care îi atesta identitatea şi domiciliul sau reşedinţa în România, eliberat de către autorităţile române, în termen de valabilitate, în original şi în copie;
b) certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în original şi în copie legalizat

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement