Decembrie 1989 la Cugir: Filmul tragic al revoltei unui oraș controlat total de Securitate. Momentul zero al Revoluției în Alba

Ziua de 21 decembrie 1989 a fost cea în care Revoluția începută în zona de vest a țării (Timișoara, Lugoj, Arad) a cuprins și orașul Cugir.

Muncitorii de la I.M.C. au pornit pe jos pe străzile orașului, alăturându-li-se, pe parcurs, și alte persoane.

După o zi tensionată, cu mișcări de stradă, morți și răniți înregistrați de o parte și alta, a doua zi, în data de 22 decembrie 1989, orașul Cugir era declarat al doilea oraș liber de sub comunism.

Pentru cei care sunt prea tineri şi nu au fost martori oculari, prezentăm o succintă cronologie, realizată pe baza Memoriului redactat pentru declararea orașului Cugir – Oraș Martir al Revoluției din Decembrie 1989.

Citește și: DOCUMENTAR Alba24, la 32 de ani de la Revoluția din 1989. Misterele de la Alba Iulia și Cugir: 23 de morți și 111 răniți. 

Scânteia Revoluției, s-a aprins la Cugir, în dimineața zilei de 21 Decembrie 1989,atunci când munictorii din cele două fabrici din oraș, au devenit solidari cu îndemnul locuitorilor orașului de pe Bega:

„Azi în Timișoara, mâine în toată țara!”, oprind lucrul și opunându-se conducerii comuniste din oraș. Aceștia s-au unit și au pornit în coloane pe străzile din oraș, scandând primele lozinci.

Context istoric:

Orașul Cugir era un punct strategic în zonă prin importanța celor două fabrici care funcționau la capacite maximă și a depozitelor de armanent din zonă; de altfel orașul era supravegheat și controlat în permanență de către reprezentanţii Securităţii de stat.

Uzina asigura peste 50% din valoarea producţiei industriale a judeţului, iar produsele sale erau exportate în peste 50 de ţări ale lumii.

Fostul dictator și președinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu a vizitat de trei ori orașul Cugir: prima dată în anul 1972, a doua vizită de lucru a „tovarășului” a fost după alți doi ani, în anul 1974.

A trei vizită și ultima a lui Nicolae Ceaușescu, la Cugir, are loc în anul 1984.După numai cinci ani de la ultima vizită a fostului lider comunist, în luna decembrie a anului 1989, muncitorii din cele două fabrici alături de populația localității s-au ridicat împotriva „conducătorului mult iubit” aclamat atunci, și a sistemului – a conduceri de partid de la aceea vreme.

În perioada comunistă, toți cei care intrau și ieșeau din oraș, erau controlați, iar legenda spune că în oraș, se putea intra doar cu permis special.

Primele semne

Vestea celor întâmplate la Timișoara este dată de către studenții care se întorceau acasă de sărbători de la universitățile din orașul de pe Bega.

În luna noiembrie nu se mai defășoară ședințele lunare ale organizațiilor de partid, sindicat, UTC sau învățământul politic.

În acelați zile au loc în oraș, vizite „preventive” ale unor oficiali din organele de partid și ofițeri de securitate.

Muncitorii încep să își exprime nemulțumirile care domneau de altfel în toată România la acea vreme, legate de alimentația pe cartelă, curent, căldură. Iar nemulțumirile încep să se accentueze, punctul culminat fiind data de 21 decembrie 1989.

Revolta

Primele mişcări „de stradă” încep în luna noimbrie 1989, când la două secții aparținând IMC Cugir – Secția Mașini – Unelte și Mecanică I, oamenii se revoltă cerându-și drepturile, acestea finalizându-se cu o premoniție pentru ce în urma să se întâmple la o lună după aceea:”Foamea ne va răscula”.

Vestea celor întâmplate la Timișoara este dată de către studenții care se întorceau acasă de sărbători de la universitățile din orașul de pe Bega.

În luna noiembrie nu se mai defășoară ședințele lunare ale organizațiilor de partid, sindicat, UTC sau învățământul politic.

Muncitorii încep să își exprime nemulțumirile care domneau de altfel în toată România la acea vreme, legate de alimentația pe cartelă, curent, căldură. Iar nemulțumirile încep să se accentueze, punctul culminat fiind data de 21 decembrie 1989.

Promisiuni ceaușiste

Secretarul comitetului de partid pe întreprindere, Mircea Hozan și primul secretar al Comitetului Orășenesc de partid Gheorghe Muntean, coboară în curtea întreprinderii printre muncitori și le cer, inutil, să se potolească.

Revolta continuă

Ieşiţi în stradă, protestatarii plecaţi de la „Sculărie”, în număr de câteva zeci, au început să treacă pe la secțiile vecine:

Pavilion Comercial, Secția Prototipuri, Fabrica de produse tehnice, Turnătoria de fontă, Secția M.U. Montaj, Bobinaj, Mecano-Energetic III, Mecanică IV, Mecanică II și Mecanică VIII, Mașini-Unelte,Cuplaje și Turnătorie de precizie, cerându-le angajaţilor de acolo să li se alăture. Lucru care se și întâmplă.

Coloana de manifestanți formată în marea ei majoritate din muncitori, unii tineri, iese în oraș și urmează traseul străzilor Doinei – Al. Sahia – Tineretului – Victoriei – Stadionului – Sfatul Popular şi se opreşte scurt timp în faţa porţii oficiale a I.M. Cugir.

De aici, coloana de manifestanți pornește către IMC II (sau cum este ea cunoscută popular în oraș „Fabrica de Sus”).

Trec prin fața Ocolului Silvic, IFET, Școlii Generale nr. 1, zona comericală a orașului vechi – Piața de Sus.

După intrarea în IMC II, coloana manifestanţilor parcurge traseul secţiilor Mecanica V, Mecanică VII, Mecano-Energetic II, Mecanica VI, pavilionul tehnic şi administrativ, manifestanții cerându-le colegiilor lor să li se alăture.

Sediul Consiliului Popular este luat cu asalt de manifestanţi la ora 16.00 , lozincile „Trăiască RSR” sunt aruncate de pe faţada clădirii, iar sediul este incendiat.

Pompierii militari, două maşini din Orăştie şi două din Alba Iulia, nu pot interveni. În jurul orei 24.00, focul este stins.

De aici , la ora 18.00, coloana  de manifestanți, se îndreaptă spre sediul Miliției unde se presupune că sunt încarceraţi trei muncitori, informație neconfirmată: nu a fost descoperită nici o persoană arestată, fiind doar un zvon, doar pentru a fi imflamate spiritele.

Comandantul Miliției la aceea vreme, Valentin Pop, care deținea funcția de doar 6 luni, împreună cu subordonaţi ai săi, cu reprezentanţi ai securităţii judeţene, comandantul USLA-şilor şi comandantul pompierilor din judeţ, se blochează în sediul Miliţiei şi ameninţă manifestanţii cu represalii.

Sunt rupte cablurile telefonice, sunt incendiate opt maşini, printre care şi maşina ARO (laboratorul criminalistic). Clădirea Miliţiei este incendiată, comandantul Valentin Pop şi subofiţerul Ilie Staicu, sunt linșati și uciși de mulțimea revoltată.

Abia în anul 2002 persoanele considerate responsabile de aceste fapte au fost puse sub acuzare, iar un an mai târziu au fost condamnate.

Aurel Carica a primit o pedeapsă de 10 ani de inchisoare, iar Aurel Mihu a fost condamnat la 13 ani de detenţie. Cel de-al treilea, Alexandru Popa, şi-a luat zilele.

Informația că a început revoluția și la Cugir ajunge și la președintele, pe atunci, al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu: „La tovarăşul Ceaușescu a ajuns știrea că Cugirul arde!”.

Noaptea sunt distruse geamurile magazinelor și librăriilor din oraș, iar operele ale propagandei regimului communist, sunt aruncate în stradî și arse.

Organizare și măsuri de apărare a orașului

Primele măsuri de apărare a orașului de eventualii „teroriști” încep la ora 1.00 când Comandamentul gărzilor patriotice se întrunește organizează paza obiectivelor IM Cugir. În aceeaşi noapte sosesc soldați din cadrul Brigăzii 5 Vănători de Munte din garnizoana Alba Iulia, care pătrund în IMC, cu scopul de a o apăra de un eventual atac.

Ziua a doua

În ziua de 22 decembrie 1989, are loc în zona Pieţei Complex I o adunare populară liberă, fără activiști sau membrii de partid.

În jurul orei 8.00, s-a început acţiunea de constituire a conducerii oraşului, iar apoi, pe stadionul oraşului, se ia hotărârea formării unui comitet local din care au făcut parte: Ioan Cristea, Filip Pîclişan, preot Gheorghe Donu, Ioan Filimon, hotărându-se formarea Frontului de Salvare Naţională.

În aceeași zi, la ora 10.00 la Cugir, ajunge informația înlăturii primului secretar al județului Alba, Ion Savu.

La ora 10.00, Statul major al vânătorilor de munte este mutat din IM Cugir la Clubul Muncitoresc şi îşi fixează obiectivele de apărare în oraş.

Încă în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 sunt organizate gărzile pentru asigurarea ordinii în oraş. Se distribuie arme gărzilor şi populaţiei. În după-amiaza zilei de 22 şi dimineaţa zilei de 23 decembrie, s-a intrat în dispozitivul de apărare al fabricii (armament greu, muniţie etc.).

Din 23 decembrie, conducerea patrulelor este preluată de colonelul Ştefan Verdeş. Se constituie un stat major militar prin implicarea ofiţerilor Recepţiei Tehnice Militare. În 23 decembrie 1989 are loc o nouă adunare populară, în faţa Clubului Muncitoresc, pentru lărgirea comitetului coordonator al oraşului.

Din data de 26 decembrie 1989, acest comitet se transformă în Consiliul Frontului Salvării Naționale, care și –a desfășurat activitatea până în iunie 1990.

Revoluționarii din Cugir au dat tonul revoluțiilor din zonă, mai ales la Alba Iulia și mai apoi în județul Hunedoara (Orăștie), dar și satele și comunele aparținând administrativ de orașul Cugir.

În timpul evenimentelor din 21 decembrie – 10 ianuarie au fost înregistrați 10 morți și 70 de răniți, după datele statistice ale membriilor Asociației 21 Decembrie 1989 Cugir.

În anul 2002, prin Decretul 496 din același an, orașul Cugir devenea oficial Oraș – Martir.

Cum era viața la Cugir în comunism

Anterior acestui moment, fostul dictator și președinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu, vizitase de mai multe ori orașul Cugir: prima dată în anul 1972, iar a doua oară în 1974.

A treia vizită și ultima a lui Nicolae Ceaușescu, la Cugir, are loc în anul 1984.

În decembrie 1989, muncitorii din cele două fabrici alături locuitori s-au ridicat împotriva „conducătorului mult iubit” și a conducerii de partid de la acea vreme.

În perioada comunistă, toți cei care intrau și ieșeau din oraș erau controlați, iar legenda spune că în oraș se putea intra doar cu permis special.

Atunci, Cugirul avea 31.100 de locuitori, cei mai mulți veniți să muncească la cele două fabrici existente în oraș.

Cugirul era o localitate urbană prosperă, cu cartiere de locuințe însumând 5.800 de apartamente, dar și spații comerciale pe 11.500 metri pătrați.

În oraș se aflau mai multe școli, două licee (Liceul Teoretic devenit Liceul Industrial „Nr 1 Cugir”, “Grup Şcolar U.M. Cugir” care a devenit Liceul Industrial „Nr 2 Cugir”), un spital, 2 librării, cinematograf, Clubul Muncitoresc (Centrul Cultural Cugir – astăzi), hotel, stadion, o gară din care plecau de trei ori pe zi garnituri de tren cu muncitori.

Viața socială gravita în jurul celor două fabrici (Întreprinderea Mecanică Cugir I și Întreprinderea Mecanică Cugir II ). Cele doi coloși industriali aveau, în decembrie 1989, 18.760 de angajați.

Cele două întreprinderi erau structurate pe ramuri de producție: Produse Tehnice, Șecția Mașini – Unelte, Fabrica de Mașini – Electrocasnice, Fabrica de Produse Speciale (Fabrica de „sus”), Compartimentele de Cercetare, proiectare, Direcția Comercială și cea Economică.

În perioada comunistă, multe produse fabricate la Cugir ajungeau la export: cele de la Secția de Mașini-Unelte, produsele pentru uz casnic – mașinile de spălat rufe „Albalux”, „Automatic” ,”Automatic Super” și mașinile de cusut industriale cât și de uz casnic, cel mai vândut brand fiind marca „Ileana”.