Connect with us
Advertisement

Actualitate

DECEMBRIE – UNDREA: ultima lună din an. Tradiții, sărbători, evenimente astronomice

zapada iarna sursa alba24

Publicat

Decembrie, considerată prima lună a iernii, atât în calendarul oficial (1 decembrie), cât şi în cel popular (6 decembrie – Moş Nicolae) şi în cel astronomic (21 decembrie, ziua solstiţiului de iarnă), în tradiţia populară, se numeşte Undrea, Andrea, Indrea, păstrând astfel amintirea Sfântului Apostol Andrei, prăznuit în 30 noiembrie.

Denumirea lunii decembrie derivă de la cuvântul „decem”, care înseamnă zece, deoarece a reprezentat luna a zecea în calendarul roman – cu început de an la 1 martie. S-a păstrat această denumire în calendarul iulian şi în cel gregorian – cu început de an la 1 ianuarie, chiar dacă reprezintă numeric a douăsprezecea lună a anului.

Este a douăsprezecea şi ultima lună a anului în calendarul gregorian, având 31 de zile.

Luna Decembrie: evenimente astronomice

În decembrie, ziua are 9 ore, iar noaptea are 15 ore. Soarele răsare la începutul lunii la 07 h 32 m şi apune la 16 h 38 m, iar la sfârşitul lunii răsare la 07 h 52 m şi apune la 16 h 46 m.

În noaptea de 13 spre 14 decembrie este atins nivelul maxim de către curentul de meteori Geminide, când Pământul trece printr-o zonă în care se află cantităţi mari de praf lăsate de asteroidul activ (3200) Phaethon, potrivit NASA. Luna este plină 97%.

Curentul meteoric Urside este activ din 17 decembrie până în 26 decembrie 2024 şi înregistrează faza maximă la 21/22 decembrie, cu un număr de 5-10 meteori pe oră. Uneori se produc adevărate erupţii cu până la 100 de meteori pe oră. Luna este plină 59%, potrivit Meteor Shower Calendar | IMO.

La data de 22 decembrie se face trecerea în semnul zodiacal Capricorn, din zodiacul clasic european şi reprezintă a 10-a zodie pe cercul zodiacal (care cuprinde 12 zodii).

Solstiţiul de iarnă

Solstițiul de iarnă are loc la 21 decembrie, la 11 h 21 m, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro. El este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. La data solstiţiului de iarnă, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

Fazele Lunii se produc la: 1 decembrie – Lună Nouă 08 h 21 m (Luna începe să crească); 8 decembrie – Luna la Primul Pătrar la 17 h 27 m; 15 decembrie – Lună Plină 11 h 01 m (Luna începe să descrească); 23 decembrie – Luna la Ultimul Pătrar 00 h 18 m; 31 decembrie – Lună Nouă 00 h 27 m (Luna începe să crească), potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu„.

Luna Decembrie: Sărbători şi obiceiuri

Luna decembrie este aşteptată cu multă bucurie, fiind marcată de sărbători care pregătesc, prin obiceiurile, ritualurile şi practicile magice pe care le cuprind, sfârşitul şi, totodată, începutul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Moş Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul, Moş Ajun, Moş Crăciun, Îngropatul Crăciunului, potrivit volumului „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (Ion Ghinoiu, Editura Pro, 2000).

Obiceiurile româneşti din preajma Solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru – bradul sau stejarul – tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul – reprezentat de o mască (Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa), care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul – reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat în ritual la Ignat (20 decembrie).

Moş Nicolae, divinitate din generaţia sfinţilor-moşi, care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Nicolae din calendarul creştin (6 decembrie), este numit în Calendarul popular Sânnicoară – în Transilvania şi Moş Nicolae – în Muntenia. În tradiţiile româneşti, el ajută văduvele, orfanii şi aduce cadouri copiilor în noaptea de 5/6 decembrie, dar îi pedepseşte când sunt leneşi şi neascultători.

Moş Ajun, fratele lui Crăciun, este celebrat pe 24 decembrie. Ajunul Crăciunului, seara de 24 decembrie, deschide şirul sărbătorilor de iarnă, care se desfăşoară pe parcursul a 12 zile şi se încheie în ajunul Bobotezei (6 ianuarie), potrivit volumului „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (Ion Ghinoiu, Editura Pro, 2000).

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit Îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion.

Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în preajma Solstiţiului de iarnă: la Roma, până în secolul al XIII-lea; iar în Franţa şi în Ţările Române, până la sfârşitul secolului al XIX-lea. AGERPRES

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement