Actualitate
Decizia care loveşte în dascăli. Profesorii ar putea rămâne cu salariile neplătite în 2018
Cadrele didactice ar putea rămâne în acest an cu salarii neplătite, deoarece nu sunt suficiente fonduri pentru plata tuturor salariilor, au precizat surse din cadrul Ministerului Educației, în exclusivitate, pentru Realitatea TV.
Inspectorii școlari au fost chemați la minister și anunțați că vor trebui să se descurce.
„Acolo unde au existat probleme, Ministerul Educației a solicitat inspectorilor școlari generali să se prezinte la minister, la direcția generală economică să discute încadrarea în buget, precum și să coreleze această încadrare cu resursa umană.
Prin urmare, li s-a solicitat ca în două săptămâni să vină cu o serie de măsuri prin care să reducă cheltuielile în așa fel încât să se încadreze în bugetul acordat.
Ca măsură coercitivă, li s-a spus că nu li se va mai deschide finanțarea până când nu vor lua măsurile necesare încadrării. La nivel național situația este destul de gravă pentru că avem unități de învățământ în costul respectiv având în vedere numărul mic de elevi”, conform sursei Realitatea TV.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News