Actualitate
Decizie CCR: Persoanele condamnate după interceptări făcute de servicii nu pot cere revizuirea sentinţei. Excepţii
Curtea Constituţională a României a făcut publică joi o decizie prin care o prevedere din Codul de procedură penală a fost declarată neconstituţională. Este vorba despre posibilitatea prin care se poate cere revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, dacă au fost luate pe baza unor prevederi declarate neconstituţionale ulterior.
Prin urmare, persoanele condamnate în baza interceptărilor sau filajelor aduse ca probă la dosar nu pot scăpa de sentință, luând în considerare şi decizia de luna trecută a Curții Constituţionale privind neconstituționalitatea interceptărilor făcute de servicii.
În 16 februarie, Curtea a decis că respectivele interceptări pot fi efectuate doar de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei, nu şi de „alte organe ale statului”, de exemplu SRI.
Vezi şi CCR: Doar autorităţile de cercetare penală sau lucrători specializaţi din Poliţie mai pot face interceptări, nu şi „alte organe ale statului”
Cu alte cuvinte, judecătorii constituționali arată că în ceea ce privește sentințele date până acum și în care nu a fost sesizată Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituţionalitate având acelaşi obiect (în acest caz, interceptările făcute de servicii) sunt „facta praeterita”, adică fapte care țin de domeniul trecutului, „de vreme ce cauzele au fost definitiv și irevocabil soluționate”.
Prin urmare, doar dosarele în care a fost depusă excepție de neconstituționalitate în ceea ce privește interceptările făcute de servicii pot face obiectul unei revizuiri a sentințelor în baza deciziei CCR din 16 februarie.
Comunicatul CCR:
„În ziua de 3 martie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi a art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: […] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.
Curtea a reținut că în ceea ce privește cauzele soluționate până la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau o ordonanță a Guvernului și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, acestea reprezintă facta praeterita (fapte ce ţin de domeniul trecutului – n.r.), de vreme ce cauzele au fost definitiv și irevocabil soluționate.
Curtea a reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul şi care a dobândit autoritate de lucru judecat.
Prin urmare, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere pronunţată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului (n.r. – pentru trecut) jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art.147 alin.(4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.
Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art.453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, deși intenția legiuitorului a fost de a da eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În speță, Curtea a constatat că motivul substanțial și imperios care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de instanța de contencios constituțional.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Rob
duminică, 06.03.2016 at 21:40
Având în vedere explicația CCR prezum „posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege.” și a faptului că :
excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată oricând, înclusiv după finalizarea definitivă a unui proces,
putem concluziona că tot ce trebuie să facă cei vizați de posibilitatea revizuirii unei sentințe, trebuie să invoce neconstituționalitatea corespunzătoare înaintea publicării deciziei curții.