Connect with us
Publicitate

Actualitate

Decizii la CNA: Transmisii live cu întârziere şi imagini interzise cu arestaţi. Emisiuni scoase din grila de programe TV şi radio

elevi

Publicat

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a luat, joi, o serie de decizii care aduc modificări în grilele de programele TV şi de radio. Pentru a evita scene nepotrivite pentru public, televiziunile şi radiourilor vor trebui să folosească orice mijloace, inclusiv întârzierea cu câteva secunde a transmisiei în direct. De asemenea, potrivit unui proiect de decizie adoptat în 13 martie, ar urma să fie scoase din grila de programe emisiunile gen „pamflet”, „reality show” şi „news magazine”, pentru că nu sunt definite clar în legislaţia din domeniu.

CNA a votat, joi, 27 martie, completări la Codul audiovizualului. Una dintre acestea vizează introducerea delay-ului în programele live, adică întârzierea cu câteva secunde a transmisiei în direct, în aşa fel încât echipa tehnică să aibă timp să elimine imagini sau mesaje nepotrivite pentru public. Prevederea se aplică programelor difuzate în direct, cu excepţia celor de ştiri şi transmisiunilor sportive.

„Radiodifuzorii au obligaţia să folosească orice mijloace, inclusiv delay-ul, astfel încât să prevină difuzarea unor scene, expresii sau comportamente care contravin dispoziţiilor prezentului cod privind protecţia minorilor şi a demnităţii umane”, se menţionează în în completarea articolului 29 din Codul audiovizualului.

Echipamentul necesar pentru introducerea delay-ului ar costa 10.000 de euro, susţin reprezentanţi din domeniu.
O altă completare vizează articolul 40 din Codul audiovizualului. „Obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă” va fi aplicată nu doar pentru moderatori, ci şi pentru prezentatori şi realizatori.

De asemenea, la articolul 42 din Codul audiovizualului, se precizează că „este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere sau arest, fără acordul acestora„.

CNA a mai decis, în şedinţa din 13 martie, ca emisiunile gen „pamflet”, „reality show” şi „news magazine” să fie eliminate din grila de programe a televiziunilor, pentru că nu sunt definite clar în legislaţia românească a audiovizualului. Prin urmare, emisiuni ca „În gura presei”, „Lumea lui Banciu” sau „Starea naţiei” nu se vor mai putea numi pamflete.

La fel este cazul şi pentru reality-show-uri, ca „Ochii din umbră”, „Schimb de mame” sau cele tip „news magazine”, cum sunt „Acces Direct”, „La Măruţă”.

Posturile TV vor putea difuza doar programe clasificate „în funcţie de tipurile de programe prevăzute în structura de programe aprobata de Consiliu”, se arata în proiect.
Dacă nu respectă aceste prevederi, posturile de televiziune riscă amenzi de până la 100.000 de lei.

sursa: CNA, mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate